- Ceasurile liturgice - în număr de patru, sunt slujbe bisericeşti încadrate în rânduiala Laudelor „mici“ (Pavecerniţa şi Miezonoptica), fiind formate mai mult din citirile făcute la strană, din Ceaslov.
Treptat, însă, slujba Ceasurilor s-a grupat în jurul Laudelor mari (Utrenia şi Vecernia), citindu-se împreună cu acestea; Ceasurile I, III, VI se citesc dimineaţa, între Utrenie şi Liturghie, iar Ceasul IX, seara, înainte de Vecernie. Slujba Ceasurilor este simplă, fiind formată din câteva rugăciuni începătoare, din trei psalmi (diferiţi pentru fiecare ceas), câteva tropare şi condace, după care se zice: „Doamne, miluieşte!“ de 40 de ori şi o rugăciune de încheiere.
În mod deosebit, însă, în trei zile liturgice, Ajunul Naşterii Domnului, ajunul Bobotezei şi Vinerea Mare, slujba Ceasurilor are o rânduiala specială, căci în aceste zile ea se amplifică, adăugându-se lectura Apostolului şi a Evangheliei. Aceste Ceasuri cu slujbă deosebită se numesc „Ceasurile Mari“ sau „Ceasurile împărăteşti“. Împărţirea Ceasurilor în patru momente ale zilei îşi are originea în străvechea împărţire a timpului în străjile din timpul nopţii, practicată de popoarele vechi ale Orientului mijlociu, de unde s-a perpetuat la greco-romani şi apoi la creştini.
Ceasurile se citesc azi mai ales la mănăstiri şi la catedrale, unde se păstrează regula de slujbă din mănăstiri. Aceste slujbe se numesc ceasuri pentru că se oficiază în anumite momente fixe ale zilei, din trei în trei ore.
Ceasul I - corespunde cu ora 6:00 dimineaţa (primul sfert al zilei).
În acest ceas se citesc Psalmii 5, 89 şi 100, mai multe tropare ale zilei, rugăciunile începătoare şi o rugăciune care arată mulţumirea Bisericii către Dumnezeu, Care a deschis ochii lumii şi a dăruit lumina cea pământească a soarelui ca proorocie a luminii celei înţelegătoare, neapropiate şi veşnice: „Hristoase, Lumina cea adevărată, Care luminezi şi sfinţeşti pe tot omul ce vine în lume, să se însemneze peste noi lumina feţei Tale, ca într-însa să vedem lumina cea neapropiată. Îndreptează paşii noştri spre lucrarea poruncilor Tale, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor sfinţilor Tăi. Amin.“
Ceasul întâi este asimilat liturgic cu începutul, cu izvorul zilei şi cu entuziasmul zorilor, atunci când femeile mironosiţe au alergat la mormânt, pe când răsărea soarele: „Mânecare adâncă era, şi femeile au venit la mormânt, Hristoase“ (Voscereasnă) şi au aflat vestea cea mare a Învierii lui Hristos. Aşa şi Biserica înviază în lumina lui Hristos în fiecare dimineaţă, mulţumind pentru noaptea care a trecut şi pentru ziua ce vine. (pr. asist. dr. Ioan Valentin ISTRATI)
