Dicţionar liturgic

Antifoanele

Antifoanele sunt acele cântări intercalate printre ecteniile din prima parte a Liturghiei catehumenilor. Denumirea de „antifoane“ vine de la obiceiul cântării alternative a psalmilor şi a refrenelor de către două grupuri de cântăreţi. În vechime se cântau ca antifoane psalmii 91, 92 şi 94. După secolul al VI-lea, este introdus ca refren al celui de al doilea psalm imnul „Unule-Născut“, atribuit împăratului Iustinian. Începând cu secolul al XIV-lea, psalmii antifonici au fost înlocuiţi cu psalmii 102, 135 şi Fericirile (cu stihiri). În prezent, mai ales în parohii, cu excepţia praznicelor împărăteşti care au antifoane speciale, ca antifoane se cântă numai versetul întâi al psalmului 102 („Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul...“), imnul „Unule-Născut“ şi Fericirile (fără stihiri). Cântări numite antifoane există şi la slujba Utreniei.

Amvonul

Amvonul (gr. anavaino - a se urca, a se sui) este un mic balcon situat pe peretele de miazănoapte al bisericii, în interiorul naosului. De aici se citeşte Evanghelia şi se predică. În vechime, amvonul se găsea în mijlocul bisericii şi era în formă de estradă sau de catedră, servind aceluiaşi scop ca şi astăzi. Preotul sau arhiereul citea de pe amvon rugăciunea finală de binecuvântare a credincioşilor, de la sfârşitul Sfintei Liturghii. De aceea se şi numeşte „Rugăciunea amvonului“. Tot de la amvon se făceau diverse comunicări despre viaţa Bisericii, sărbători, dispoziţii canonice şi alte probleme de interes general pentru credincioşi.

Apolisul

Apolisul (gr. apolisis - eliberare) este o formulă de binecuvântare, rostită de preot la sfârşitul slujbelor. Se foloseşte şi denumirea de otpust, preluată din limba slavonă. Apolisul poate conţine elemente variabile determinate de ziua săptămânii, perioada liturgică, praznicul zilei, de slujba săvârşită sau în funcţie de sfântul ocrotitor al bisericii. Otpustul Sfintei Liturghii dintr-o duminică obişnuită este cunoscut după cuvintele: „Cel ce a înviat din morţi, Hristos, Adevăratul nostru Dumnezeu...“. Apolisul se face la toate slujbele - Vecernie, Liturghie, Botez, Cununie etc. Apolis se mai numeşte şi odovania, adică ultima zi de slujbă a după-serbării care urmează praznicelor împărăteşti. Aceasta marchează sfârşitul, dezlegarea sau încheierea sărbătorii.