Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Liturgica Intrarea Maicii Domnului în Templu, icoană a Întrupării Fiului lui Dumnezeu

Intrarea Maicii Domnului în Templu, icoană a Întrupării Fiului lui Dumnezeu

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Liturgica
Un articol de: Arhim. Mihail Daniliuc - 21 Noi, 2021

Intrarea Maicii Domnului în Templu sau Vovidenia este prima sărbătoare cu ținere de la începerea Postului Nașterii Domnului. Acest praznic, alături de cel al Nașterii Maicii Domnului și de proslăvirea Sfântului său Acoperământ, constituie „troiţa” de toamnă a praznicelor închinate Celei mai înalte decât cerurile.

Sinaxarul zilei ne înștiințează: „Când a fost de trei ani, Prunca Maria a fost luată de părinții ei și au dus-o ca în ziua de astăzi la Templu. Și plinindu-și făgăduința au afierosit pe fiica lor lui Dumnezeu, Celui Ce le-a dăruit-o”. La fel ca majoritatea sărbătorilor închinate Născătoarei de Dumnezeu, Intrarea în biserică nu își are fundamentul în Sfânta Scriptură. Cu toate acestea, numeroşi Sfinți Părinți fac referire la ea. De exemplu, Sfinții Grigorie al Neocezareii, Atanasie al Alexandriei, Grigorie al Nyssei, Dionisie Areopagitul, Maxim Mărturisitorul şi Simeon Metafrastul amintesc de existența acestui moment din viața copilei Maria. Sfântul Grigorie, fratele marelui Vasile, atestă sărbătoarea înainte de secolul al IV-lea, iar Sfântul Andrei Criteanul, trăitor în veacul al VII-lea, prezintă chiar modul în care prunca locuia în Templul din Ierusalim. Sfântul Maxim precizează că numai după ce a trecut de vârsta prunciei și a împlinit trei ani, fericiții ei părinți au dus-o la Templu „și acolo au închinat-o lui Dumnezeu, așa după cum Îi făgăduiseră îna­inte de nașterea ei”. Sfântul Ioan Damaschinul aminteşte în treacăt despre acest moment din copilăria Mariei, care „se naște în casa lui Ioachim, care se găsea lângă poarta oilor și este adusă la Templu”. Același lucru îl men­ționează și Sfântul Grigorie Palama, doar că el precizează și vârsta copilei afierosite lui Dumnezeu. Sinaxarul mare ne oferă o serie de detalii asupra momentului aducerii la Templu. Înainte de ceremonialul propriu-zis, pă­rinții Ioachim și Ana au schimbat copila din hainele de călătorie în cele pregătite special pentru această ocazie, apoi s-au îndreptat către sfântul lăcaș însoțiți de alaiul tinerelor purtând făclii aprinse; la urcarea celor 15 trepte, în chip miraculos, Maria le-a pășit fără a primi nici un ajutor.

În mod firesc, despărțirea de un copil aduce tristețe în sufletele părinților. În cazul de față, după ce Ioachim și Ana s-au rugat peste 50 de ani pentru zămis­lirea unui prunc și după ce au dobândit-o, trebuiau s-o închine Domnului, împlinind astfel făgă­duința făcută. Slujba sărbătorii surprinde o altă atitudine: cei doi părinți, insuflați de Duhul Sfânt, au înțeles menirea odras­lei lor și de aceea „Ana cea fără prihană s-a bucurat, ca o maică ce a adus lui Dumnezeu dar de mult preț în Templu. Și Ioachim împreună cu dânsa prăznuiește bucuros”.

Prunca Maria, dusă cu alai la Templu

Ceremonialul închinării unei fecioare Templului impresiona prin fastul aparte. Prunca trebuia înveșmântată în straie albe, sosea însoțită de un alai de fete apropiate ei ca vârstă, care purtau în mâini făclii aprinse. Între curtea „neamurilor” și incinta „Sfintei” exista o scară cu 12 trepte, după unii, simbolizând numărul semințiilor lui Israel, iar după alții, cu 15 trepte, după numărul Psalmilor 119-133, cunoscuți drept cei „15 Psalmi ai treptelor”. Pe treapta de sus, ultima, se găsea montat un prag de argint pe care nimeni nu avea dreptul să calce, nici chiar arhiereul. Până la baza treptelor, cea consacrată venea însoțită de alai, dar urcușul acestora copila îl făcea neajutată de nimeni, ca semn că de bunăvoie se afie­rosește lui Dumnezeu. Ajunsă pe ultima treaptă, arhiereul o lua în brațe și o trecea pragul de argint fără a-l atinge. Din acel moment, fata era considerată consacrată lui Dumnezeu.

Sfântul Maxim vede în acest ceremonial împlinirea unei profeții a lui David Împăratul, strămoşul după trup al Mariei: „Aduce-se-vor Împăratului fecioare în urma ei, prietenele ei se vor aduce ție” (Ps. 44, 16). Cât pri­vește perioada petrecută de tânăra Maria în Templu, Sinaxarul ne lămurește: „Fecioara a rămas în Templu ca la doisprezece ani, hrănindu-se cu hrană cerească de către Arhanghelul Gavriil. ­Învrednicindu-se și dumne­zeieștii arătări, până s-a apropiat vremea dumnezeieștii Bunei Vestiri și a descoperirilor celor cerești și mai presus de fire care i s-au arătat ei”. Până a sosi acel binecuvântat moment, Maria „necontenit se ocupa, sub supravegherea fecioarelor în vârstă, cu lucrul de mână, cu citirea Sfintei Scripturi și îndeosebi cu rugăciunea”.

Slujba praznicului Vovideniei, după sfinţirea unei biserici din Constantinopol

Referitor la instituirea praznicului și istoria slujbei, majoritatea liturgiștilor consideră că Intrarea în Templu a Fecioarei Maria este cea mai recentă sărbătoare marială, având originea în Ierusalim, pe la sfârșitul secolului al VI-lea, când, pe 21 noiembrie, s-a făcut sfințirea unei mari biserici construite de Împăratul Justinian lângă ruinele templului. Deoarece exista încă o biserică, mai veche, închinată tot Născătoarei de Dumnezeu, cea sfințită în anul 543 s-a numit „Biserica Sfânta Maria cea ­nouă”, fiind dedicată momentului aducerii Fecioarei Maria la Templu. În cetate, în pofida disputelor mariale persistente, cultul Născătoarei de Dumnezeu se afla în plină expansiune. De aceea, noua zi de celebrare a celei pline de har s-a răspândit în tot Orientul, generalizându-se până la sfârșitul secolului al VII-lea. Sfântul Andrei Criteanul dă mărturie despre modul ţinerii sărbătorii la Ierusalim, în timp ce Sfinții Gherman (†733) și ­Tarasie (†806) rostesc omilii cu acest prilej.

În ceea ce-l privește pe autorul slujbei, Mineiul nu specifică decât la stihirile Stihoavnei că ar fi „facere al lui Gheorghe din ­Nicomidia”; cele două canoane ale Utreniei îi au ca autori - primul, pe monahul Gheorghe, probabil, același, din Nicomidia, iar cel de-al doilea, pe monahul Vasile. Este interesant să remarcăm că multe din cântările sărbătorii fac adesea trimitere la imaginea Templului, familiarizându-ne cu scopul tainic al prezenței Mariei acolo: ea însăși se pregătea pentru a deveni Templu preacurat al Mântuitorului lumii, realitate confirmată și de una din Sedelnele Utreniei: „Mai înainte de zămislire curată, te-ai sfințit lui Dumnezeu și, născându-te pe pământ, te-ai adus acum Lui dar, plinind făgăduința părintească, și în dumnezeiescul Templu, ceea ce ești dumnezeiască Biserică, cu adevărat din pruncie dăruită fiind, curată, cu făclii luminoase te-ai arătat lăcaș Luminii neapropiate și dumnezeiești”.

Icoana praznicului Intrării în Templu a Maicii Domnului

Icoana praznicală a urmat evoluției liturgice a sărbătorii, fiind cunoscută încă din secolele VIII-IX. Se crede că o primă icoană cunoscută, reprezentând momentul ducerii la Templu a Maicii Domnului, ar data de la începutul secolului al IX-lea, provenind dintr-o biserică rupestră din Capadocia. Reprezentarea iconografică o înfățișează pe Maria condusă de părinții ei, dar și de alaiul fecioarelor cu făclii aprinse, întreg cortegiul îndreptându-se către Templu. Scena întâlnirii dintre prunca Maria și arhiereul Zaharia se petrece în interiorul curții Templului, amănunt indicat de vălul roșu pictat deasupra clădirilor. În fața ușilor „Sfintei” apare zugrăvit arhiereul Zaharia, cu mâinile întinse, pentru a o primi pe prunca Maria, cea care intră în Templu spre a se pregăti ca ea însăși să devină „templu” al prezenței lui Hristos în lume.

În spatele celei consacrate sunt reprezentați Drepții ­Ioachim și Ana, ei însoțindu-şi fiica alături de un grup de copile care poartă în mâini făclii aprinse. În registrul superior, icoana înfă­țișează o imagine din viața Mariei în Templu. Ea se află sub un baldachin frumos împodobit, stând de vorbă, lângă Sfânta Sfintelor, cu un trimis dumnezeiesc, cel mai probabil Sfântul Arhanghel Gavriil, care-i aduce, potrivit Sinaxarului, hrană ­cerească.

Citeşte mai multe despre:   Intrarea în biserică a Maicii Domnului