Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Liturgica Istorie şi simbolism în Liturghia Sfântului Grigorie Dialogul

Istorie şi simbolism în Liturghia Sfântului Grigorie Dialogul

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Liturgica
Un articol de: Pr. Florian Boitan - 08 Mar, 2020

Participăm la ea numai în perioada Postului Mare. Liturghia Darurilor înainte sfințite păstrează scopul de Taină a împărtășirii credincioșilor și trebuie să fie săvârșită cu o pregătire deosebită. Formularul ei a fost alcătuit de Sfântul Grigorie cel Mare, Episcop al Romei la sfârșitul secolului al VI-lea. Inițial, a fost o simplă rânduială săvârșită în cadrul Vecerniei, în care creștinii primeau Trupul și Sângele Mântuitorului, fiindcă după Vecernie înceta ajunarea.

Cultul în timpul Sfinților Apostoli, ca și în perioada imediat următoare, avea un caracter de priveghere, nocturn, datorită condițiilor social-politice din acea vreme. De aceea, laudele bisericești nu erau încă definitivate, ele conținând in nuce rânduiala cultică ce se va dezvolta și îmbogăți mai târziu. Cu timpul, începând cu secolul al IV-lea, în vremea Sfinților Ierarhi Ioan Gură de Aur și Vasile cel Mare, pentru că au apărut îndeletniciri care nu mai permiteau credincioșilor să ia parte la Sfânta Liturghie, conform canoanelor Sfinților Apostoli și îndrumărilor lor, cei doi ierarhi au prescurtat Liturghia Sfântului Apostol Iacob, căutând să vină în întâmpinarea creștinilor care aveau obligativitatea participării zilnice la Sfânta Liturghie. În perioada Sfintelor Pătimiri ale Domnului, post care la început nu avea stabilită perioada de ținere așa cum există astăzi (ea a ajuns la întinderea cunoscută în zilele noastre începând cu perioada patriarhatului lui Petru Hrisoverghi, în jurul anului 1111), dorința credin­cioșilor de a se împărtăși și în zilele de post a făcut să apară Liturghia Darurilor înainte sfințite. Ea a fost inițial o simplă rânduială pentru împărtășirea cre­dincioșilor în cadrul Vecerniei, fiindcă după Vecernie înceta ajunarea. După aceea, Sfântul Grigorie cel Mare, Episcopul Romei, fixează rânduiala acestei Liturghii, ea săvârșindu-se tot în cadrul Vecerniei. Pentru că în timpul acesta activitățile credin­cioșilor erau acum diversificate, iar unele dintre ele nu făceau posibilă ajunarea de toată ziua până la sfârșitul Vecerniei, s-a rânduit ca Liturghia Darurilor înainte sfințite să se săvârșească la miezul zilei, avându-se în vedere împărțirea zilei creației, nu împărțirea în ceasuri a zilei liturgice de acum: „și a fost seară și a fost dimineață: ziua întâi” (Facere 1, 5), fiindcă după prânz soarele începe să scadă în intensitate, până la asfințitul zilei.

Timpul săvârșirii Liturghiei Darurilor înainte sfințite 

Ceasul al IX-lea, care precedă Vecernia, trece acum înaintea obedniței (rânduială care se numește și „Prânzânda”, săvâr­șindu-se la ora 12:00), care se împarte în două: prima parte la începutul Vecerniei, după care urmează să se săvârșească Sfânta Liturghie, iar ultima parte a obedniței încheie rânduiala
Liturghiei Darurilor înainte sfințite. Aceasta, pentru a nu da posibilitatea unei interpretări că Liturghia s-ar putea face și cu derogare mai spre seară. Este bine să se păstreze această rânduială pentru că altfel s-ar desființa celelalte laude bisericești, Liturghia făcându-se seara târziu, începând cu ora 20:00. Este vorba de Pavecernița cea Mare și Miezonoptica. Pe de altă parte, nu putem explica de ce acum Liturghia o săvârșim seara la orele 18:00, 19:00, și chiar 20:00, iar în Săptămâna Sfintelor Pătimiri o săvârșim dimineața fiindcă seara avem deniile. Iată, în Săptămâna Sfintelor Pătimiri se păstrează această rânduială a îm­păr­țirii zilei liturgice după ziua creației.

Liturghia Darurilor înainte sfințite și Vecernia ar trebui să se săvârșească înainte de ora 12:00, pentru ca după aceea, spre seară, să se facă denia, care reprezintă Utrenia zilei următoare, din Săptămâna Sfintelor Pătimiri. La fel se procedează și în cazul în care Liturghia Sfântului Vasile cel Mare este unită cu Vecernia în Ajunul Crăciunului și al Bobotezei, când aceste praznice nu cad sâmbăta sau duminica sau în Joia și Sâmbăta Sfintelor Pătimiri.

Structura tipiconală și simbolismul rânduielii

Ca rânduială, prima parte a Liturghiei Darurilor înainte sfințite o constituie Vecernia. Avem așadar Psalmul 103, psalmul creației, amintindu-ne despre facerea lumii. În acest sens se menționează că în timpul citirii acestui psalm preotul rostește ultimele patru rugăciuni ale Vecerniei, aducând aminte de cele patru puncte cardinale care ordonează universul. Celelalte rugăciuni ale Vecerniei, în fapt primele trei, devin antifoane în cadrul catismei a XVIII-a, când se pre­gătește ducerea Sfântului Agneț de pe Sfânta Masă la Proscomidiar. În cadrul rânduielii mai avem paremiile, luate din Vechiul Testament, amintind de perioada în care prorocii au prezis venirea Mântuitorului în lume. De aceea avem ritualul luminii: „Lumina lui Hristos luminează tuturor!”, poziționat liturgic între cele două paremii. După citirea acestora are loc ritualul cădirii în jurul Sfintei Mese, rostindu-se „Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta”. Se cădeşte de șapte ori, nu de opt ori, cum greșit s-a făcut analogia cu același ritual de la slujba Învierii („Să învie Dumnezeu și să se risipească vrăjmașii Lui”). La Paști se cântă într-adevăr de opt ori „Hristos a înviat” fiindcă această cifră simbolizează veacul viitor. În schimb, cifra șapte reprezintă veacul de aici. Ritualul acesta, ca simbolism, exprimă drama omenirii după căderea protopărinților noștri Adam și Eva din Rai. „Să se îndrepteze rugăciunea mea…” se cântă de două ori înaintea Sfintei Mese, fiindcă Adam, după săvârșirea păcatului neascultării și a izgonirii din Rai, a mai rămas o perioadă scurtă în fața porților Raiului, tânguindu-se. După aceea a venit îndepărtarea tot mai mult de Dumnezeu, aceasta fiind exprimată prin stihul rostit de preot atunci când el se află în latura de miazăzi a Sfintei Mese, rostind „Doamne, strigat-am către Tine...”, recapitulând prin aceasta tot strigătul omenirii însetate de mântuire. Copleșit de moarte și suferință, sufletul omului Îl caută pe Dumnezeu. Periplul omului, ca făptură căzută, prin istorie se arată în continuare prin deplasarea preotului în spatele Sfintei Mese, unde el rostește: „Pune, Doamne, pază gurii mele și ușă de îngrădire împrejurul buzelor mele”, iar în partea de miazănoapte: „Să nu abați inima mea spre cuvinte de vicleșug…” Ajungând la Proscomidiar, slujitorul rostește „Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh”, fiindcă acolo se află deja Sfintele Taine, iar noi Îl preamărim pe Dumnezeu. Întoarcerea de la Proscomidiar nu se face direct trecând în fața Sfintei Mese, ci se păstrează ritualul de la orice cădire a Sfântului Altar, cu simbolismul întoarcerii omului către Dumnezeu. Urmând aceeași cale și ajungând înaintea Sfintei Mese, preotul rostește „Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”, după care se mai cântă încă o dată „Să se îndrepteze…”. Ritualul Liturghiei Darurilor înainte sfințite, alcătuit de Sfântul Grigorie cel Mare, Episcopul Romei, îl pune pe preot permanent în fața lui Hristos, prezent prin Sfântul Agneț sfințit mai înainte. De aceea se fac metanii după ultimul „Să se îndrepteze…”. Când se așază Sfântul Agneț pe Sfântul Disc din nou se fac metanii, la Vohodul Mare, după ce Sfintele Daruri au fost așezate pe Sfânta Masă.

Să respectăm unitatea cultului

Metaniile reprezintă con­știința preotului că trebuie să fie cu sufletul curat, pregătit, stând îna­intea Mântuitorului Iisus Hristos, Căruia trebuie să-I aducă smerită închinăciune, așa cum ne îndeamnă formularul liturgic: „Cu frică de Dumnezeu, cu cre­dință și cu dragoste, să vă apropiați”. Așadar, să ne apropiem, adică să slujim cu evlavie cele Sfinte. Când se rostește: „Să luăm aminte! Cele mai înainte sfințite, Sfinte ale sfinților!” este bine să păstrăm analogia din Liturghiile Sfinților Vasile și Ioan Gură de Aur, introducând degetul mare și degetul arătător de la mâna dreaptă, precum și de la mâna stângă, atingând Sfântul Agneț cu evlavie. Practica de a folosi numai mâna dreaptă ar semnifica o impietate. Nu este potrivită practica de a arăta numai cu mâna spre Sfintele Daruri. Ele au fost înălțate la Liturghia la care Darurile s-au sfințit, dar acum trebuie atinse, acest gest arătând atingerea femeii păcătoase de picioarele Mântuitorului și atingerea tuturor bolnavilor și a neputincioșilor care au cerut ajutorul Domnului Iisus Hristos, fiindcă în Liturghie urmează momentul Împărtășirii. Ritualul e în legătură cu minunea de după Înviere, când Mântuitorul l-a încredințat pe Toma de realitatea Învierii Sale din morți cu trupul îndumnezeit, El Care este Dumnezeu și are putere să săvâr­șească și această minune. Preotul acum atinge cu mâinile Sfântul Agneț, iar apoi urmează împăr­tășirea, primirea lui Hristos în sufletul și în întreaga lui ființă.

Argumentul că nu ar trebui atins Sfântul Agneț fiindcă ar rămâne părticele pe degetele preotului nu stă în picioare pentru că și la celelalte sfinte Liturghii preotul atinge Agnețul sfințit.

Liturghia Darurilor înainte sfințite, păstrând numai scopul de Taină a împărtășirii credin­cioșilor, trebuie să fie săvârșită cu o pregătire deosebită. Dacă la Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur și a Sfântului Vasile cel Mare prima parte are caracter învăță­toresc (Liturghia cuvântului), în Liturghia Darurilor înainte sfințite această primă parte este mult mai scurtă, iar credincioșii veniți la slujbă ar trebui să fie pregătiți sufletește, duhovnicește pentru a putea primi cu vrednicie Cinstitul Trup și Sfântul Sânge ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos. La Liturghia Darurilor înainte sfințite, în cazul în care se săvârșește în ziua unor sfinți mai importanți, se pun și Apostolul, și Sfânta Evanghelie, slujba primind un caracter mai pro­nunțat de slavă, de preamărire, de bucurie, adăugându-se și paremiile și stihirile sfinților. Cu toate acestea, trebuie să păstrăm numărul preoților care ar putea sluji în sobor. Liturghia Darurilor înainte sfințite nu îngăduie un sobor mare de preoți, maximum patru-cinci preoți și un ierarh. Să păstrăm și timpul, și rânduiala acestei Liturghii așa cum a fost săvârșită din vechime până astăzi, având ca scop esențial unitatea cultului. Cultul ne unește, nu ne desparte.

Citeşte mai multe despre:   Liturghia Darurilor  -   Postul Mare