„Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua de apoi“ (Ioan 6, 53-54). Fără împărtăşirea cu Sfintele Taine nu putem trăi cu adevărat în Hristos, nu putem avea viaţă în noi, nu ne putem mântui. Căci zice Mântuitorul: „Trupul Meu este adevărată mâncare şi sângele Meu adevărată băutură. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el“ (Ioan 6, 55-56). Hrănindu-ne cu Hristos din Sfintele Taine creştem duhovniceşte şi putem astfel deveni una cu El.
Sfânta Împărtăşanie nu o pot primi cei care trăiesc în păcate de moarte deoarece aceste păcate alungă de la noi harul Duhului Sfânt, despărţindu-ne deci de Hristos şi de Biserică. Atunci când păcătuim grav, când a trecut o perioadă de timp mai mare de la ultima împărtăşanie, sau avem păcate care ne mustră conştiinţa, ne spovedim, facem canonul de pocăinţă şi apoi ne reintegrăm în Biserică prin Sfintele Taine. Nimeni nu este vrednic să primească Sfintele Taine ale lui Hristos, dar asta nu înseamnă să nu ne mai împărtăşim deloc sau să păcătuim în continuare. Sfânta Împărtăşanie este adevărată mâncare şi adevărată băutură pentru suflet, care ni se dă „spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci“. Aşa cum trupul nu poate trăi fără mâncare şi fără băutură, nici sufletul nu poate trăi cu adevărat fără Sfânta Împărtăşanie.
De Sfântul Trup şi de Sfântul Sânge ne apropiem cu pace în suflet şi cu conştiinţa nevredniciei. Doar aşa Sfintele Taine lucrează la tămăduirea noastră. Degeaba ne împărtăşim des sau rar dacă nu ne luptăm prin rugăciune şi înfrânare să ne curăţim de patimi. Iar dacă ne împărtăşim cu nepăsare sau în stare de păcate de moarte suntem „furi“, precum Iuda cel care L-a vândut pe Hristos, şi ne afundăm şi mai mult în păcate, fiindu-ne împărtăşirea spre osândă.
