Nașterea Domnului este sărbătoarea celei mai mari bucurii oferite de Dumnezeu neamului omenesc - Întruparea Fiului Său, împlinirea Tainei din veci ascunse, singurul lucru nou sub soare. Bucuria nașterii lui Iisus
29 Dec, 2024
O slujbă născută din dorul după Mire
Liturghia Darurilor înainte sfinţite este o slujbă specifică Postului Mare, care se poate săvârşi în fiecare zi, cu excepţia zilelor de sâmbătă şi duminică, a zilelor aliturgice şi a zilelor în care e rânduită săvârşirea unei alte Liturghii (ex.: Buna Vestire, Joia şi Sâmbăta din Săptămâna Patimilor).
Această slujbă este, de fapt, un ritual de împărtăşire dezvoltat prin îmbinarea Vecerniei cu unele elemente ale Sfintei Liturghii. Motivul pentru care a apărut această rânduială specială se regăseşte în interzicerea de către Sfinţii Părinţi de a se săvârşi Sfânta Liturghie în zilele de rând din Postul Mare (canoanele 49 şi 51 ale Sinodului din Laodiceea, 364-383), interdicţie motivată de faptul că există o incompatibilitate între atmosfera de tristeţe pentru absenţa Mirelui specifică zilelor de post şi caracterul festiv şi plin de bucurie al Sfintei Liturghii, ca sărbătoare a venirii Mirelui în mijlocul Bisericii Sale. Ca urmare a acestei dispoziţii, zilele de rând din săptămână au devenit aliturgice. Existau, însă, mulţi credincioşi care doreau să se împărtăşească şi în timpul săptămânii, nu doar duminica, motiv pentru care s-a format obiceiul de a se păstra în biserici o parte din Darurile sfinţite la Liturghia de sâmbătă şi duminică, pentru împărtăşirea credincioşilor în celelalte zile. Pentru a nu întrerupe ajunarea din timpul zilei, s-a hotărât totuşi ca această rânduială de împărtăşire să aibă loc seara, după Vecernie, cu care s-a unit în timp, devenind Liturghia Darurilor înainte sfinţite sau Liturghia Sfântului Grigorie Dialogul, Papa Romei (†604), căruia Tradiţia îi atribuie sistematizarea în scris a acestei rânduieli liturgice în timpul şederii sale ca delegat papal la Constantinopol (între 578 şi 584 sau 585).
