"Bucură-te foarte, tu, fiica Sionului, strigă, tu, fiica Ierusalimului: iată, Împăratul tău vine la tine drept şi El Însuşi Mântuitor, blând şi călare pe asin şi pe mânz tânăr", astfel proorocul vechi-testamentar, Zaharia (9, 9), cu 500 de ani înainte de naşterea Mântuitorului Hristos, profeţea intrarea Sa în Ierusalim.
În amintirea acestui lucru, Biserica a aşezat acest eveniment în rândul praznicelor împărăteşti; de aceea, această sărbătoare, în decursul timpului, a căpătat diferite numiri dintre care amintim: "Duminica stâlpărilor", "Duminica Floriilor", "Duminica ramurilor", "Duminica ramurilor purtate", "Ziua stâlpării", "Ziua crengilor" sau chiar "Ziua plantelor", toate aceste denumiri fiind în relaţie cu relatările diferite ale sfinţilor evanghelişti.
Despre cinstirea acestei sărbători în primele secole creştine aflăm relatări începând cu secolul al III-lea în una din predicile ţinute la această zi de imnograful Metodie al Patarei.
În secolul al IV-lea găsim şi mai multe dovezi despre importanţa şi cinstirea sărbătorii la următorii sfinţi: Ambrozie al Mediolanului, Ioan Gură de Aur, Epifanie; iar mai târziu la Andrei Criteanul, Ioan Damaschinul, Teodor Studitul, Teofan Mărturisitorul şi alţii. Mulţi dintre aceşti sfinţi au alcătuit numeroase imne legate de prăznuirea acestei sărbători, imne şi cântări pe care Biserica le-a păstrat în alcătuirea slujbei.
Sărbătoarea Intrării în Ierusalim a Domnului, faţă de alte praznice împărăteşti, nu prezintă nici înainte-serbare şi nici după-serbare; durează o singură zi pentru că este cuprinsă la finalul Postului Paştilor şi la începutul Săptămânii Pătimirilor Domnului.
Spre amintirea concretă a acestei sărbători, în această zi, credincioşii primesc crenguţe de salcie verde sau ale altor arbori (după cum e în tradiţia locului), "urmând acelora purtăm în mâini ramuri de copaci", crenguţe ce primesc binecuvântare şi sfinţire prin rânduiala rugăciunii din cadrul slujbei praznicului şi care are ca obiectiv: "să ne învrednicim de dătătoare de viaţă Învierea cea de a treia zi, în Hristos Iisus Domnul nostru" (Rugăciune la binecuvântarea salciei - Molitfelnic).
Astfel, Sfinţii Ioan Gură de Aur şi Chiril al Alexandriei spun că aceste crenguţe simbolizează biruinţa Mântuitorului Hristos asupra morţii, iar noi, credincioşii, ţinem aceste ramuri verzi "luând semnele biruinţei" spre aducerea-aminte a stâlpărilor ţinute de poporul care L-a primit pe Hristos în Ierusalim, "venind spre patima cea de bunăvoie".
(Pr. Răzvan-George Topală)
@Aşteptăm propunerile dumneavoastră la adresa redacţiei şi la george.aniculoaie@ziarullumina.ro
