Întreaga viaţă a unui creştin este şi ar trebui să fie pregătire pentru Sfânta Împărtăşanie. Cea mai gravă consecinţă a practicii prezente este că pregătirea pentru Împărtăşanie este îndepărtată din viaţa noastră, ceea ce ne face viaţa mai profană, ruptă de credinţa pe care o practicăm.
Marele liturgist pr. Alexander Schmemann vorbeşte în cartea sa „Postul Mare. Paşi spre înviere“ de trei trepte ale pregătirii pentru Sfânta Împărtăşanie.
Prima treaptă constă în conştientizarea nu numai a „principiilor creştine“ în general, ci tocmai a împărtăşirii însăşi, atât a ceea ce am primit deja, cât şi a ceea ce voi primi în viaţa, în sfinţenia şi în lumina care se apropie. În acest sens, părintele ne recomandă să includem rugăciunile de dinainte şi de după Sfânta Împărtăşanie în canonul zilnic de rugăciune.
A doua treaptă a pregătirii propusă de părintele Schmemann este centrată pe acea cercetare de care vorbeşte Sfântul Apostol Pavel: „Să se cerceteze omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar“ (I Cor. 11, 28). Scopul acestei pregătiri care constă în post, rugăciuni speciale, cercetare duhovnicească, linişte etc. nu este acela de a-l face pe om să se considere „vrednic“, ci de a-l face conştient tocmai de nevrednicia sa şi de a-l conduce la adevărata pocăinţă. Fără o pocăinţă reală, fără o schimbare lăuntrică radicală, Împărtăşania ne va fi spre „osândă“, şi nu spre „vindecare“.
Ultima şi cea mai înaltă treaptă a pregătirii este atinsă atunci când dorim să primim Sfânta Împărtăşanie pur şi simplu pentru că-L iubim pe Hristos şi dorim să ne unim cu El, Care „cu dor a dorit“ să Se unească cu noi. Această dragoste şi nimic altceva este cea care ne dă posibilitatea să trecem peste prăpastia care desparte creatura de Creator, pe cel păcătos de Cel Sfânt, această lume de Împărăţia lui Dumnezeu. Dragostea este cea care, cu adevărat, transcende şi de aceea desfiinţează toate divagaţiile noastre omeneşti despre „vrednicie“ şi „nevrednicie“ şi îndepărtează teama şi inhibarea şi ne face să ne predăm Dragostei Dumnezeieşti.
Acesta este, aşadar, scopul pregătirii, al pocăinţei, al tuturor strădaniilor şi rugăciunilor: ca noi să-L iubim pe Hristos şi „cu îndrăzneală şi fără de osândă“ să participăm la Taina prin care ni se împărtăşeşte dragostea lui Hristos, conchide părintele Schmemann.
