Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Liturgica Rânduieli liturgice speciale pentru sărbătoarea Crăciunului

Rânduieli liturgice speciale pentru sărbătoarea Crăciunului

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Liturgica
Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei - 21 Decembrie 2022

Anul acesta, sărbătoarea Nașterii Domnului este prăznuită duminica. Acest lucru presupune unele rânduieli speciale. În ziua Crăciunului se oficiază Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, iar Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, în Ajun.

Ceasurile Împărătești citite de obicei în Ajunul Crăciunului se mută vineri, 23 decembrie, care va fi zi aliturgică, adică nu se oficiază Sfân­ta Liturghie.

Conform Anuarului liturgic și tipiconal, vineri de la ora 8 dimineața se oficiază Ceasurile Împărătești în cadrul cărora se citesc textele din Sfânta Evanghelie legate de Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos.

Sâmbătă în Ajunul Crăciunului se oficiază Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, urmată imediat de slujba Vecerniei, fără Litie.

Tipicul bisericesc precizează modul cum postim în Ajunul Crăciunului, anul acesta: „După Liturghie se mănâncă fără untdelemn, iar seara, la cină, se dezleagă la untdelemn și vin”. Deci, Ajunul Crăciunului este zi de post și de pregătire duhovnicească pentru marea sărbătoare a Nașterii Domnului.

Anuarul liturgic și tipiconal face precizarea că după Vecernia din Ajunul Crăciunului se pun „două sfeșnice în mijlocul bisericii și se cântă Troparul și Condacul praznicului (Naș­te­rii Domnului). După aceasta, se obișnuiește să se meargă cu icoana praznicului”, la mănăstiri, la chiliile monahilor, iar în parohii, „la casele credincioșilor, cântându-se Troparul și Condacul praznicului”.

Legat de această tradiție, părintele profesor Ene Braniște, în lucrarea sa „Liturgica generală”, menționează că din vechime preoții mergeau cu icoana Nașterii Domnului pe la casele credincioșilor în Ajunul Crăciunului „pentru a le vesti măritul praznic de a doua zi”.

În sâmbăta Ajunului Crăciunului nu se fac parastase și nici sâmbătă, 31 decembrie, când este Odovania praznicului Nașterii Domnului.

Sâmbătă, 7 ianuarie, se săvârșesc din nou parastase, conform Anuarului liturgic și tipiconal.

Ziua Crăciunului este sărbătorită de veacuri cu mare solemnitate de toți creștinii.

De Crăciun, dimineața participăm la Sfânta Liturghie bucurându-ne că S-a născut Hristos și-L cinstim în primul rând spiritual, iar după slujbă mergem acasă pentru a ne bucura și culinar de acest mare praznic.

Sărbătoarea Nașterii Domnului ține 7 zile: 25-31 decembrie, timp în care-L cinstim pe Pruncul Sfânt din ieslea Betleemului.

Acum, cu toții mărturisim: „Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoștinței; că, întru dânsa, cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui dreptății, și să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de Sus, Doamne, slavă Ție”.

Citeşte mai multe despre:   Naşterea Domnului