Răspunsuri duhovniceşti: Armele creştinului: postul, rugăciunea, spovedania

Părinte profesor, cum ne ajută postul pentru pregătirea întâmpinării slăvitului praznic al Învierii?

Postul ne este de folos cel puţin sub două aspecte. Primul, pentru că reprezintă o bună pregătire pentru Sfânta Taină a Spovedaniei, care, la rândul ei, ne pregăteşte pentru Taina Sfintei Împărtăşanii. Al doilea, pentru că ne ajută să înţelegem mai bine faptul Învierii Domnului. Ambele aspecte se află în legătură foarte strânsă: nimeni nu trebuie să guste din Cina Domnului, Sfânta Euharistie, fără "haină de nuntă", după cum nimeni nu poate înţelege, fie cât de puţin, din Taina Învierii dacă nu-şi curăţă simţirile mai întâi. Ce înseamnă "haina de nuntă"? Dar "a ne curăţa simţirile"? Haina de nuntă, după învăţătura Sfinţilor Părinţi, este haina pe care am primit-o la Botez, aşadar o haină de lumină a sufletului care, mai apoi, în viaţa cea de toate zilele, se murdăreşte prin păcatele de tot felul. De aceea este nevoie de Spovedanie pentru a îndepărta aceste murdării. Iar pentru Spovedanie, ţinem post, după putere. În acest fel se curăţă, se purifică, se subţiază şi simţirile sufletului, acelea ce ţin de minte, inimă şi voinţă. Numai cu simţurile curăţate, înduhovnicite, înţelegem apoi adevărul tainic al Învierii, fiecare la măsură proprie, desigur. Să realizăm că peste numai câteva zile vom cânta: "Să ne curăţăm simţirile şi să-l vedem pe Hristos strălucind cu neapropiata lumină a Învierii…" Fără această curăţire nu-i posibilă vederea prin credinţă a celui mai mare eveniment din istoria mântuirii, Învierea lui Hristos.

Postul trebuie însoţit permanent de rugăciune. Cât de intensă ar trebui să fie ea în această perioadă?

Rugăciunea trebuie să ne însoţească permanent, nu doar în perioadele de post. Bine sugeraţi, însă, că ea este mai intensă în post, dar nu trebuie să înţelegem neapărat cantitativ această intensitate. Aşa cum spuneam mai înainte, postul ne ajută să ne curăţim simţirile… Or atunci când creştinul posteşte, nu doar trupul se simte mai uşor, ci şi sufletul, mai ales sufletul. Cu simţurile curăţate, sufletul creştinului are o putere sporită de rugăciune, poate "vorbi" mai bine şi mai intens cu Dumnezeu, bine ştiind că rugăciunea este convorbirea, dialogul omului cu Dumnezeu. În privinţa intensităţii tipiconale a pravilei de rugăciune, fiecare creştin se va sfătui cu duhovnicul său. În general, se ştie, Cartea de Rugăciuni conţine suficiente îndrumări în sensul unui program minimal. Pentru această perioadă recomandăm însă ca fiecare creştin să se ţină aproape de slujbele care se fac la biserică, bine ştiut fiind faptul că rugăciunea în comun este mai puternică, mai ales în atmosfera de sfinţenie a sfântului lăcaş. Iată, bunăoară, deniile din această săptămână reprezintă o formă cât se poate de intensă a rugăciunii în comun. Aici am insista niţel. Să ne fie iertat că amintim, există anumiţi creştini care preferă să facă rugăciuni acasă, numai acasă, iar la biserică vin foarte rar, nici măcar la Liturghie, lipsindu-se de harul pe care numai în Casa Domnului îl pot primi. În aceste cazuri, rugăciunile, oricât de multe şi "intense", nu-l pot ajuta până la capăt, iar ei, fără să realizeze, poate, se înscriu dureros şi tragic în categoria celor despre care se spune că sunt "creştini fără Biserică"…

De ce se spovedesc majoritatea credincioşilor doar în posturi?

Pentru că între această taină şi post există legătura strânsă de care vorbeam mai înainte. Credinciosul poate solicita să fie spovedit dacă are o urgenţă sufletească şi fără să ţină post. Avem cazuri, uneori, când în viaţa personală ori în familie se întâmplă ceva grav şi atunci creştinul aleargă repede la preot pentru o "spovedanie grabnică", să-i zicem, întrucât nu mai poate purta nici o zi povara păcatului respectiv. Vine fără să fi ţinut post, aşadar. Însă, după spovedanie, creştinul trebuie îndemnat să "recupereze" lipsa pregătirii prin post şi, de la caz la caz, va ţine un anumit număr de zile, cât să-i fie de folos şi să aibă conştiinţa împăcată. Şi a sa, dar şi a preotului duhovnic.

Pe de altă parte, obiceiul spovedaniei în cele patru posturi de peste an ţine şi de o tradiţie bine înrădăcinată în viaţa creştină. Să ne amintim fiecare cum, din copilărie, mamele noastre aşa ne-au obişnuit: să ne spovedim atunci când sunt perioadele de post. În virtutea acestei tradiţii, şi în cărţile de Rugăciuni întâlnim această recomandare, de a ne spovedi în cele patru posturi. Repet, recomandare, nu obligativitate ori ceva restrictiv. Avem creştini care doresc să se spovedească mai des, adică şi în afara posturilor, şi nu-i refuzăm, desigur. Numai că şi în aceste cazuri, înaintea spovedaniei se recomandă câteva zile de post: o săptămână, sau trei zile cel puţin - după râvna şi puterea fiecăruia. În situaţia celor grav bolnavi, însă, obligaţi la un anumit regim alimentar, Spovedania şi Împărtăşania se pot administra şi fără post.

Cei mai mulţi creştini vin la spovedanie abia în Săptămâna Patimilor, creându-se o mare aglomeraţie în biserici în această perioadă. Ce recomandaţi creştinilor să facă?

Consider inspirată şi realistă întrebarea dumneavoastră, dar şi retorică întrucâtva. Se creează, într-adevăr, o mare aglomeraţie în Săptămâna Mare. Unii creştini se lasă pe "ultima sută de metri", cum se spune, dar alţii doresc în mod expres ca spovedania să fie cât mai aproape de Paşti, din motivul binecuvântat de a se împărtăşi chiar la Liturghia din noaptea Învierii.

În principiu, sfatul nostru este sugerat de însăşi întrebarea dumneavoastră şi de aceea am numit-o "retorică". Concret: creştinii trebuie sfătuiţi să se autoprogrameze la spovedanii în tot cursul postului, nu doar din motivul de a se evita aglomeraţia excesivă din Săptămâna Mare, ci şi din acela că, înaintea acestei săptămâni, fiind mai puţini creştini la rând, preotul poate oferi fiecăruia un timp mai generos pentru convorbirea din cadrul tainei. Cei care ţin totuşi să se spovedească în aceste zile de "foc" trebuie să se rezume strict la mărturisirea păcatelor şi să evite "povestirea" altor probleme, care nu ţin de taina în sine. Spovedania nu trebuie confundată cu dialogul despre orice şi oricine, nici cu o "cozerie" amicală. Trebuie să mai spunem ceva. De ani buni, au apărut pe piaţă anumite cărticele sau "chestionare" pentru spovedanie, cu zeci şi chiar sute de întrebări complicate, o adevărată "cazuistică pastorală", care mai mult încurcă decât ajută. Astfel de cărţi s-au tipărit, în general, fără binecuvântarea oficială a Bisericii, iar bieţii creştini, dintr-o râvnă sinceră, dar şi din dorinţa de a se spovedi "după Pravilă", îşi scriu răspunsurile pe câteva pagini, ţinând să le citească integral… Cu răbdare şi tact, preotul trebuie să-i convingă pe toţi creştinii că modalitatea aceasta nu numai că nu ajută, dar e şi păguboasă: se pot încurca în mărunţişuri, uitând adesea ceea ce este important.

Să nu uităm încă un aspect: pentru creştinii care doresc să vorbească mai mult şi mai multe cu preotul, programul bisericii le oferă serile catehetice ori alte momente dedicate convorbirilor particulare, în care se pot discuta şi acele chestiuni care nu trebuie să ocupe timpul ce se cuvine consacrat doar celor ce ţin de spovedanie.