Părinte profesor Ioan Tulcan, de ce şi cum trebuie să cinstim duminica?
În Vechiul Testament, Dumnezeu a rânduit pentru poporul Său ca zi de odihnă sâmbăta, pentru că poporul lui Dumnezeu trebuia să îşi aducă aminte că lumea aceasta, cu poporul însuşi, a fost creată de Dumnezeu. Această zi, însă, a fost doar o prefigurare a ceea ce avea să se întâmple în Noul Testament, prin noul legământ. Cunoaştem că Dumnezeu prin tot ceea ce a împlinit în Fiul Său a pregătit o altă zi de odihnă pentru poporul lui Dumnezeu, ziua Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.
Duminica, cea dintâi zi a săptămânii, a devenit ziua în care se cinsteşte Învierea Domnului. Apostolii s-au adunat, aşa cum menţionează Faptele Apostolilor, în ziua de duminică şi au primit marea taină a Pogorârii Duhului Sfânt. Tot în Faptele Apostolilor, capitolele 2 şi 20, ni se relatează cum Apostolii şi primii creştini se adunau duminica pentru rugăciune şi pentru a frânge pâinea. Şi în secolul următor (secolul al II-lea), aşa cum ne arată scrierile apostolice, creştinii se adunau în această zi de odihnă pentru ca să săvârşească Taina Sfintei Împărtăşanii.
Duminca se cinsteşte doar Învierea Domnului?
Nu, ci şi Domnul nostru Iisus Hristos cel înviat din morţi şi lucrarea Sa mântuitoare. În felul acesta, Ziua Domnului în creştinism are două aspecte esenţiale. Unul care are de-a face cu dimensiunea pascală, adică faptul că celebrăm Învierea Domnului sau pe Iisus Hristos cel Înviat din morţi, şi în acelaşi timp este ziua în care creştinii se adună spre a se reconforta duhovniceşte în comuniunea rugăciunii şi a împărtăşirii cu Sfintele Taine ale lui Iisus Hristos.
Cu toate acestea, din cauza evoluţiei sociale, istorice prin care trece lumea, constatăm că ziua duminicii nu mai reprezintă pentru toţi creştinii aceeaşi prioritate importantă a odihnei în duh, a comuniunii spirituale, a rugăciunii şi a preamăririi Creatorului nostru. Din cauza multiplelor probleme şi griji ale omului, dar şi ispitelor de tot felul, aceştia nu mai simt nevoia ca să sfinţească Ziua Domnului, adică să o închine lui Dumnezeu şi să Îl lase pe El ca să fie lucrător în această zi. De aceea omul este privat de un mare dar pe care lar putea primi dacă ar fi din ce în ce mai conştient de necesitatea înţelegerii sensului binecuvântat pe care îl are Ziua Domnului.
Din păcate, astăzi, duminica este privită mai mult ca zi de odihnă trupească, şi nu sufletească. De ce?
Fără a minimaliza alte modalităţi de reconfortare, de recreere, cum ar fi odihna sau privirea la unele emisiuni ziditoare la televizor, totuşi a folosi timpul duminicii doar prin lenevia patului, prin petrecerea timpului doar în faţa televizorului, la ştrand, la pescuit sau în alte locuri reprezintă o privare mult prea periculoasă de ceea ce omului îi trebuie cu adevărat, şi anume a se reechilibra prin interiorul lui, a dobândi energii noi de viaţă şi a dobândi acea primenire sufletească de care are neovie pentru o nouă săptămână pe care e chemat să o dedice muncii creatoare.
Cinstirea Zilei Domnului reprezintă cu adevărat un act de recunoştinţă faţă de Dumnezeu Creatorul şi Mântuitorul nostru, dar în acelaşi timp ea reprezintă şi o necesitate obiectivă pentru fiecare om care trebuie să se simtă tot mai împlinit spre a putea să prelucreze acele oboseli sau tensiuni interne şi externe pe care altminteri nu le poate depăşi. Rugăciunea, împărtăşirea cu Sfintele Taine, comuniunea fraţilor în credinţă şi rugăciune în Liturghia duminicală reprezintă cu adevărat o şansă şi o necesitate pentru fiecare creştin. În felul acesta, omul este ajutat să depăşească angoasele şi grijile cotidiene înarmându-se cu armele spirituale pentru a putea duce o viaţă responsabilă în familie, în societate şi în Biserică. În acelaşi timp, această prezenţă în Biserică a credincioşilor îi ajută să dobândească nu numai bunuri vremelnice, un minim confort şi împliniri legate de lumea aceasta, dar îl ajută să dobândească bunul cel veşnic, care este mântuirea în comuniunea vieţii şi a iubirii Dumnezeului celui viu.
