Părinte, Postul Crăciunului este considerat mai "blând" pentru numărul mare de dezlegări la peşte. E bine să mâncăm peşte în aceste zile sau mai bine rămânem la alimentaţia de post?
De la început ar trebui să subliniem faptul că nu doar Postul Crăciunului, ci postul în general este un mijloc şi nu un scop în sine. Postul este un mijloc de a ne apropia de Dumnezeu, e o jertfă trupească (înfrânarea de a mânca o perioadă de timp anumite alimente) pe care o aducem lui Dumnezeu şi care, atunci când este însoţit de rugăciune (adică vorbirea cu Dumnezeu), de milostenie şi de alte fapte bune, lucrează în noi nu doar o firească slăbire a trupului, ci mai ales o subţiere a duhului. Adică primim prin intermediul postului o sensibilitate sporită, o înclinare spre înţelegere, o râvnă de a dărui atât în relaţia noastră cu Dumnezeu, cât şi în privinţa legăturii cu ceilalţi oameni. De altfel, spun Sfinţii Părinţi că actul mâncării în general nu trebuie să rămână o faptă pur trupească, ci trebuie să fie un prilej de mulţumire adusă lui Dumnezeu şi de alte gânduri folositoare.
În Filocalie citim la Sfântul Calist şi Ignatie Xantopol: "Cunoaşterea scopului premerge oricărui lucru" şi mai ales oricărui lucru bun, săvârşit cu dragoste. De aceea este nevoie să ne întrebăm pe noi înşine, din când în când: "Eu de ce postesc?" şi să ne readucem aminte că "scopul" ultim al postului, ca şi al oricărei alte fapte bune, este dobândirea harului Duhului Sfânt, cu care nici o dulceaţă pământească nu se poate compara, dar care nu se dobândeşte decât în ascultare faţă de Hristos, în Biserica Sa, prin intermediul unui povăţuitor, care este duhovnicul.
Am făcut această poate prea lungă introducere pentru a putea înţelege de ce răspunsul la întrebarea pusă este legat de ascultarea faţă de duhovnic şi faţă de pravila Bisericii.
Nu fără rost au rânduit Sfinţii Părinţi ca Postul Crăciunului, în această perioadă a anului calendaristic în care lipsesc legumele şi fructele proaspete, să fie un post mediu ca asprime, cu multe dezlegări la peşte. Putem căuta şi vom găsi cu siguranţă explicaţii şi raţiuni pentru oricare rânduială tipiconală bisericească. Sunt multe căi de mântuire a sufletului, dar este o cale supranumită "împărătească" sau "calea de mijloc", a credinţei nestrămutate că excesele de orice fel, dar mai ales cele fără binecuvântare, pun în primejdie pacea şi mântuirea noastră.
De aceea sfatul Bisericii este: credincioşii ei să postească după pravilă, cu toate dezlegările rânduite, iar dacă vor să postească mai aspru, sau invers, simt că nu pot posti după rânduială (pe motiv de boală, de convalescenţă, de neputinţe felurite) şi au nevoie de dezlegări suplimentare (la lapte, brânză, ouă), toţi aceştia sunt îndemnaţi să ceară binecuvântarea duhovnicului, iar fără binecuvântare să nu îndrăznească a săvârşi nimic. Căci ne spune Sfântul Isaac Sirul: "Înainte de toate, fă orice numai cu sfatul şi întrebarea părintelui tău duhovnicesc în Domnul, căci numai aşa, cu harul lui Hristos, îţi vor părea uşor de purtat şi ca pe un drum neted cele grele şi potrivnice".
Sunt oameni care, deşi nu postesc, consumă peşte în aceste zile cu dezlegare, pe invocatul considerent că "aşa e bine". Procedează corect?
Mântuitorul Hristos ne spune tuturor: "Cine M-a pus pe Mine judecător sau împărţitor peste voi?" (Luca 12, 14). Ca preot, nu sunt trimis să îi judec pe oameni, dacă postesc, dacă nu postesc, dacă mănâncă peşte sau nu. Însă sunt trimis să le slujesc oamenilor în orice fel şi mai ales să îi încurajez pe cei deznădăjduiţi, să îi mângâi pe cei întristaţi şi necăjiţi, să îi mustru cu dragoste pe cei îngâmfaţi sau dispreţuitori.
Iar în acest sens, pot să spun că cei care nu postesc fac bine că îşi aduc aminte de sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică, sau de Sfântul Andrei, sau de Sfântul Nicolae şi mănâncă peşte în aceste sărbători. Chiar mai mult: pot să le spun un cuvânt al regretatului părinte Teofil Părăian de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, care pe mine m-a încurajat foarte mult. Şi anume, citând din memorie: "Eu cred că mulţi oameni se vor mântui. Foarte mulţi din cei care nu ar fi sperat o asemenea milostivire pentru ei, eu cred că se vor mântui".
Când preotul iese la Vohodul mic cu Evanghelia, chiar când se întoarce cu spatele spre oameni nu arată Sfânta Carte cu Răstignirea, ci cu Învierea Domnului. La fel suntem chemaţi să îi încurajăm pe cei ce nu postesc, pe cei legaţi cu griji multe, pe cei îndoielnici în credinţă, pe cei leneşi şi alţii asemenea lor. Pe toţi să-i încurajăm să I se adreseze lui Hristos Dumnezeu aşa cum poate fiecare, însă cu sinceritate şi cu nădejdea că Cel care "a venit în lume pentru cei păcătoşi" va avea milă şi de ei.
Nădejdea în mila Domnului e primul pas pe calea mântuirii şi pentru toţi cei ce experiază sau trăiesc acest minunat simţământ duhovnicesc se potrivesc cuvintelor Sfântului Apostol Pavel: "Cel ce ţine ziua, o ţine pentru Domnul; şi cel ce nu ţine ziua, nu o ţine pentru Domnul. Şi cel ce mănâncă pentru Domnul mănâncă, căci mulţumeşte lui Dumnezeu; şi cel ce nu mănâncă pentru Domnul nu mănâncă, şi mulţumeşte lui Dumnezeu. Căci nimeni dintre noi nu trăieşte pentru sine şi nimeni nu moare pentru sine. Că dacă trăim, pentru Domnul trăim, şi dacă murim, pentru Domnul murim. Deci şi dacă trăim, şi dacă murim, ai Domnului suntem" (Romani 14, 6-8).\
