Părinte, având în vedere că lumea de astăzi se spovedeşte şi se împărtăşeşte mai rar sau mai des, spuneţi-ne ce înseamnă Euharistia pentru ei?
Euharistia este cea mai mare taină: "Mai încolo de ea nu se poate merge, nici nu se mai poate adăuga ceva", afirma Sfântul Nicolae Cabasila în cartea sa "Despre viaţa în Hristos". Chiar dacă ceea ce se întâmplă e mai presus de raţiune, nimic nu se face mecanic, magic. Nimic nu e întunecat şi obscur.
Prin această taină nu primim, ca în toate celelalte, darurile Duhului Sfânt, oricât de bogate ar fi ele, ci pe Însuşi Vistiernicul acestor daruri. Nu ne cuminecăm cu vreo bunătate a Lui şi nici nu ne împărtăşim cu vreo rază sau cu vreo strălucire din discul Soarelui dumnezeiesc, ci din însuşi discul acesta, ne învaţă acelaşi Sfânt Cabasila.
Una din definiţiile pe care Sfânta Scriptură o dă lui Dumnezeu e aceasta: "Căci Dumnezeul nostru este foc mistuitor" (Evr. 12, 29). Prin urmare, tot "foc mistuitor" sunt şi Trupul, şi Sângele Său. Tocmai de aceea Sfântul Simeon Noul Teolog rosteşte: "Bucurându-mă şi cutremurându-mă, cu focul mă împărtăşesc, iarbă uscată fiind şi străină minune, mă răcoresc nears", iar într-o altă rugăciune din Rânduiala Sfintei Împărtăşanii citim: "Mă cutremur primind focul să nu mă aprind ca ceara şi ca iarba" (Cântarea 8, Stihira 3). Sfântul Efrem Sirul, pe linia realismului sacramental al Sfinţilor Părinţi, crede şi el că Împărtăşania e comuniune cu Trupul de viaţă dătător al Mântuitorului, "plin de foc şi de Duh Sfânt".
Dar, desigur, părinte, unii se vor întreba unde e acest foc mistuitor, de vreme ce ei văd pâine şi vin?
Privind lumea cu iubire şi atenţie, devii cuprins de minunăţie. Extraordinarul e descoperit în ordinar. Trebuie doar să priveşti cu mare atenţie, precum un copil: uimit, absorbit de ceea ce descoperi. Vine o vreme, constata Tagore, care înlesneşte cunoaşterea frumuseţii şi în lucrurile mici, nu doar în cele mari, şi când o vedem mai mult în armonia nepretenţioasă a lucrurilor obişnuite decât în ceea ce izbeşte prin originalitate. Tagore continuă: "Cel înţelept ştie că urâţenia poate fi creată doar împotrivindu-ne legii eterne a armoniei care există pretutindeni". Această lege eternă a armoniei care există pretutindeni e de fapt consecinţa faptului că fiecare lucru, fiecare făptură subzistă printr-o raţiune divină necreată, e pecetluit cu ea. După Sfântul Maxim Mărturisitorul, "pentru cei ce pot să vadă, întreg cosmosul inteligibil se arată imprimat în mod tainic... în cosmosul sensibil" (Mistagogia).
