Răspunsuri duhovniceşti: Pomelnicul personal ar trebui să cuprindă cât mai multe nume

Răspunsuri oferite de pr. Bogdan Dedu, consilier eparhial al Arhiepiscopiei Iaşilor, preot slujitor la Biserica "Sfântul Spiridon" din Iaşi.

Părinte consilier, care este rolul pomelnicului? Pomelnicul are ca scop mijlocirea către Dumnezeu pentru cei înscrişi pe el; dorim ca Dumnezeu să caute cu milă spre cei pomeniţi şi să le împlinească cererile cele de folos: să-i însănătoşească, să-i întărească în încercările prin care trec, să-i scoată din vreun necaz, să-i călăuzească etc. sau, cum spune o rugăciune din cadrul Sfintei Liturghii, să le dăruiască "spor în viaţă, în credinţă şi în înţelegerea cea duhovnicească". Aşadar, îi pomenim pe semenii noştri pentru că le dorim binele, pentru că nu suntem indiferenţi faţă de necazurile sau frământările lor, pentru că, într-un cuvânt, vrem să se mântuiască. Pomenirea este o manifestare a dragostei, o încercare de a împlini îndemnul Mântuitorului Hristos: "întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei dacă veţi avea dragoste unul către altul" (Ioan 13, 35). Sfânta Scriptură este plină de exemple care justifică mijlocirea în faţa lui Dumnezeu pentru ceilalţi. De pildă, în Faptele Apostolilor ni se relatează că, în vreme ce Apostolul Petru era în temniţă, "se făcea necontenit rugăciune către Dumnezeu pentru el" (F. Ap. 12, 5) sau Apostolul Iacov îi îndeamnă pe creştini să se roage unii pentru alţii pentru că "mult poate rugăciunea cea stăruitoare a dreptului" (Iacov 5, 16). Există mai multe feluri de pomelnice? Da, putem vorbi de două feluri de pomelnice: pomelnicul pe care îl ducem la biserică pentru a fi pomenit de preot şi pomelnicul personal. Cel din urmă este foarte important, pentru că de multe ori se întâmplă ca un creştin să aducă la biserică un pomelnic şi să considere că a făcut tot ceea ce trebuia: va fi pomenit la biserică şi cu aceasta şi-a încheiat datoria sa, el nu mai are nimic de făcut. În realitate, este nevoie şi de rugăciunea personală. Şi aici ar trebui să existe un pomelnic. Acesta - fie că este scris, fie că nu - este de dorit să cuprindă cât mai multe nume: de la cei apropiaţi din familie - soţ, soţie, copii, părinţi, bunici, naşi, prieteni - până la nefericiţii acestei lumi. Părintele Sofronie Saharov ne îndeamnă: "Când vă rugaţi, rugaţi-vă pentru toţi şi pentru fiecare. Şi adăugaţi: "Pentru rugăciunile lor, pentru rugăciunile lui, miluieşte-mă şi pe mine". Astfel, puţin câte puţin conştiinţa voastră se va lărgi".