Părinte, care au fost etapele parcurse de Taina Preoţiei de la începuturi şi până în prezent?
La început numirea de "preoţi" şi "episcopi" se dădea tuturor celor pe care Apostolii îi hirotoneau ca urmaşi ai lor. S-ar putea, ca atât timp cât comunităţile creştine erau mici şi la mari distanţe, aceşti urmaşi să fi fost de cele mai multe ori propriu-zis episcopi, incluzând în ei calitatea de preoţi. Dar la scurt timp după ce comunităţile cresc şi se întind şi la sate, aceşti episcopi apar ca înzestraţi cu puterea de a hirotoni preoţi ca ajutoare ale lor şi de a supraveghea activitatea acestora: "Pentru aceasta te-am lăsat în Creta, ca să îndreptezi cele ce mai lipsesc şi să aşezi preoţi prin cetăţi, precum ţi-am rânduit" (Tit 1, 5).
În ritualul Hirotoniei, cele două elemente sunt inseparabile: punerea mâinilor episcopului cu rugăciunea de invocare a Duhului Sfânt, Care împarte un har special pentru o misiune specifică în Biserică şi trimiterea de a sluji în numele lui Hristos după voia Sa. Slujitorii bisericeşti (episcopi, preoţi şi diaconi) nu lucrează în locul lui Hristos, ca şi când Acesta ar fi absent. Ei au darul de a manifesta văzut, de a da mărturie obiectivă despre prezenţa continuă şi activă a lui Hristos. De aceea numai episcopii şi preoţii hirotoniţi în continuitate cu Apostolii pot sluji cu puterea Duhului Sfânt, spre predicarea Evangheliei, spre iertarea păcatelor, spre celebrarea Tainelor.
Care este înţelesul teologic pe care îl putem desprinde din dimensiunea harică a acestei Sfinte Taine?
Hristos este Cel ce pune mâna şi prin aceasta administrând "darul pe care L-a vărsat peste Sfinţii Apostoli şi a binevoit să se întindă până la noi". La hirotonia preotului, episcopul se roagă: "Tu Însuţi Stăpâne al tuturor, pe acesta pe care ai binevoit să pui mâinile prin mine, binevoieşte să primească acest mare har al Duhului Sfânt, ca să aibă viaţa vrednică de această mare cinste de preot, dăruită lui prin providenţa Ta atotputernică".
În orice act sacramental, arhiereul este slujitorul Mirelui ceresc: "Căci nu prin punerea mâinilor mele peste el, ci prin trimiterea îndurărilor Tale celor multe se dă celor vrednici ai tăi harul". Aşadar, episcopul este conducătorul unei Biserici locale. În personalitatea sa se regăseşte întreaga succesiune apostolică, întreaga moştenire lăsată de Mântuitorul Hristos prin cuvintele: "Oricâte veţi lega pe pământ vor fi legate şi în cer şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în cer" (Matei 18, 18). Episcopul reprezintă Biserica universală şi de aceea are autoritate în Biserica locală. E singurul care poate conferi taina în cele trei trepte sau slujiri. Preoţii exercită funcţiile sacerdotale în unitate deplină cu episcopii. Împreună formează cinul preoţesc sau preoţimea care are răspundere de Biserica locală. Preotul primeşte răspunderea de la episcop pentru o parohie. Diaconii se află în serviciul episcopului.
Deşi n-au preoţia necesară săvârşirii Tainelor, ei au diverse funcţii în Biserică: predicarea Evangheliei şi slujirea diaconală.
