Săptămâna care precedă Duminica Intrării Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim este numită în Triod a Floriilor. Este a şasea săptămână din Postul Mare. La finalul ei se încheie postul de 40 de zile, iar prin Sâmbăta lui Lazăr şi Duminica Floriilor se face trecerea către postul aspru din Săptămâna Sfintelor Pătimiri.
Cântările acestei săptămâni ne pregătesc pentru Sâmbăta lui Lazăr, Duminica Floriilor şi Săptămâna Mare. La Vecernia zilei de luni imnografia ne spune că începem „cu dragoste a şasea săptămână a cinstitului post” şi lăudăm înainte praznicul Stâlpărilor, când Domnul „vine în slavă cu puterea dumnezeirii în Ierusalim, ca să omoare moartea”. Suntem anunţaţi că Hristos vine la Ierusalim să sufere moarte pe Cruce pentru mântuirea noastră. Pentru a ajunge la acest moment, Hristos merge şi-l învie pe Lazăr, minune ce determină poporul să-I facă o intrare regală în Ierusalim.
Imnurile urmăresc suferinţa lui Lazăr şi anunţă moartea lui cu patru zile înainte de sâmbăta ce precedă Duminica Floriilor, când cinstim minunea învierii lui, săvârşită de Mântuitorul Iisus Hristos. Ele urmăresc relatarea Evanghelică după Ioan, capitolul 11.
Participând la slujbe suntem transpuşi în desfăşurarea evenimentelor biblice ce preced Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului.
Luni, la Utrenie suntem anunţaţi: „Astăzi, trecând Hristos dincolo de Iordan, I s-a arătat boala lui Lazăr şi, ca un mai înainte cunoscător, a zis: Boala aceasta nu este spre moarte”. Apoi imnograful îndeamnă cetatea lui Lazăr, Betania, să se preagătească „că iată vine Stăpânul cu Apostolii, ca să învieze pe cel pe care l-a crescut”.
Marţi, la Utrenie ni se vesteşte: „Ieri şi astăzi a fost boala lui Lazăr; că aceasta au spus lui Hristos surorile aceluia”. Miercuri Triodul ne anunţă: „Astăzi şi-a dat sufletul Lazăr” şi este plâns de Betania. Iar peste patru zile, sâmbătă, Hristos îl va învia pe prietenul Său, Lazăr. În continuare imnografia teologhiseşte că Mântuitorul l-a „ridicat din morţi” pe Lazăr „adeverind mai înainte prin prietenul Său cele ce au urmat Învierii Sale celei înfricoşătoare: omorârea iadului şi viaţa lui Adam”. De aici, înţelegem că prin învierea lui Lazăr, Hristos Domnul prefigurează Învierea Sa.
Tot în această zi Triodul ne vorbeşte şi de îngroparea lui Lazăr, mai ales că înmormântarea în tradiţia iudaică se făcea în aceeaşi zi când murea cineva dacă acest lucru s-a întâmplat în prima parte a zilei. Ni se prezintă şi durerea familiei, dar şi cuvintele lui Hristos către Apostoli prin care-i anunţă că „a adormit” prietenul Său. „Astăzi Lazăr murind se îngroapă şi-l plâng rudele..”, şi „nu s-a tăinuit de ochiul lui Iisus Cel Atoatevăzător”, care le spune Apostolilor: „Lazăr, prietenul, a adormit! Merg să-l înviez”.
Imnograful merge mai departe de relatarea evanghelică legată de vestea morţii lui Lazăr şi vorbeşte de învierea lui pe care o anunţă Hristos: „acum merg să înviez pe cel ce l-am zidit”. Astfel, anticipează ce urmează să se întâmple în Betania, dorind să ne arate pentru ce ne pregătim în această săptămână, şi anume minunea învierii lui Lazăr, ce prefigurează Învierea lui Hristos şi determină primirea triumfală a Domnului în Ierusalim, pe care o sărbătorim duminică, de Florii.
Triodul urmăreşte să prezinte tot ce se petrece cu patru zile înainte de învierea lui Lazăr, conform Evangheliei după Ioan. Vorbeşte despre teama Apostolilor când află că Domnul Iisus Hristos a hotărât să meargă în Iudeea, unde era căutat să fie ucis, dar şi de intervenţia plină de curaj a lui Toma: „Zicând că vei merge, Doamne, iarăşi în Iudeea, ai spăimântat pe Apostoli; dar Toma, cu îndrăzneală, a strigat: Viaţă este, să mergem! Căci, de vom şi muri, iarăşi vom învia”.
Tot din imnurile zilei de miercuri aflăm că Hristos merge cu bucurie în Betania „ca să arate popoarelor că El este viaţa tuturor”. De aceea şi noi în învierea lui Lazăr vedem învierea noastră de la Parusie, când „Viaţa tuturor”, Hristos-Domnul, va veni întru slavă să judece neamul omenesc.
În tot acest răstimp, remarcăm profunzimea teologhisirii imnografice care sintetizează istoria mântuirii. Joi, în săptămâna Floriilor, Triodul reia tema morţii lui Lazăr şi ne spune că „de două zile este Lazăr în mormânt; vede pe cei ce au murit din veac; acolo vede îngroziri străine, mulţime nenumărată ţinută în legăturile iadului”. Toţi cei născuţi după căderea lui Adam şi până la Învierea lui Hristos mergeau în iad, iar acest drum îl face acum şi Lazăr, când „surorile lui se tânguiesc cu amar, văzând înaintea lor mormântul lui”.
În acest timp Hristos este pe drum spre Betania, unde vine „să învieze pe prietenul Său” pentru a simţi „moartea biruinţa Lui şi distrugerea desăvârşită a morţii pe care o va face lămurit, dând lumii mare milă”. Încă o dată ni se arată că învierea lui Lazăr este prefigurarea Învierii lui Hristos.
Drumul lui Hristos spre Betania este un semn de alarmă pentru iad, care trebuie „să-şi aştepte pierzarea, că vine Viaţa să învie pe Lazăr...” Adică minunea învierii lui Lazăr este semnalul că Hristos prin Învierea Sa va scoate din iad pe toţi drepţii de la Adam şi până la El. Lazăr este primul care scapă din închisoarea iadului, fiind eliberat de Hristos.
Vineri, Triodul vorbeşte de pregătirea intrării Domnului în Ierusalim, despre trimiterea celor doi Apostoli să aducă „mânzul asinei” şi îndeamnă Sionul să primească „pe Împăratul” care vine către el „blând, înviind pe Lazăr şi stricând împărăţia morţii cea amară”. Acum suntem pregătiţi pentru bucuria Floriilor.
La finalul slujbei Utreniei de vineri se vorbeşte de finalul postului de patruzeci de zile şi de ceea ce urmează din punctul de vedere al ascezei noastre prin post şi rugăciune, adică Săptămâna Mare.
Să ne ajute Dumnezeu să intensificăm postirea noastră în această săptămână pentru a fi pregătiţi să fim alături de Hristos atât la învierea lui Lazăr din Betania, la intrarea Lui în Ierusalim, dar mai ales în Săptămâna Mare în drumul Său spre Golgota pentru mântuirea noastră.
