Dumnezeu este Treime de Persoane aflate în comuniune de iubire, în împărtăşire de aceeaşi fiinţă, simţire, gând şi dorinţă. Dar în marea Lui iubire de oameni, Dumnezeu Se face om, Se naşte şi creşte pentru ca omul să se poată naşte din nou prin Botez şi să crească prin primirea Sfântului Duh. Omul trebuie să se dezvolte, trebuie să-şi desăvârşească gândul şi simţirea, trebuie să ajungă la măsura bărbatului desăvârşit arătat de Hristos pentru a putea participa la comuniunea vieţii divine. Astfel că numai prin împărtăşirea continuă de Trupul şi Sângele îndumnezeit al lui Iisus Hristos persoana umană poate creşte şi este capabilă de a participa la viaţa plină de mister a iubirii treimice. Liturghia, cu climaxul ei de comuniune interumană, dar şi divino-umană, reprezintă anticiparea şi pregustarea comuniunii desăvârşite din Împărăţia lui Dumnezeu.
Liturghia este o încununare, dar şi un aspect al urcuşului duhovnicesc. Nu oricine poate participa la Sfânta Euharistie. Nu oricine o poate înţelege. De aceea, la Liturghie participă cel care, dorind să-şi schimbe viaţa, îşi face simţirea şi raţiunea capabile de comuniunea în Hristos. Trebuie o anumită nevoinţă pentru ca un om să devină creştin, să se nască din apă şi din Duh pentru a participa la comuniune.
Dar viaţa duhovnicească este de multe ori sinuoasă, presărată cu scăderi sau scăpări. Şi în funcţie de capacitatea omului de a putea participa la comuniunea cu trupul lui Hristos, obiectivată prin istoria păcatului şi nevoinţa pocăinţei, se rânduiesc perioade în care omul nu se poate împărtăşi. Fie din neputinţe fizice, fie din boli duhovniceşti mai grave, nu se permite accesul creştinului la comuniunea împărtăşirii.
În acest sens, Sfinţii Părinţi au propus arme speciale pentru lupta duhovnicească. Pe lângă postul, rugăciunea şi faptele bune care trebuie înmulţite, Biserica a rânduit ca cei ce nu pot să se împărtăşească să primească anafură sau, în unele cazuri, Agheasmă Mare. Dacă anafura (din grecescul "antidoron", care înseamnă "în locul Darului") se dă expres ca o mângâiere pentru cei ce nu s-au pregătit sau nu pot să se împărtăşească, agheasma, şi în special Agheasma Mare, are şi alte roluri. Aşa cum spune rugăciunea de sfinţire, agheasma are "dar de vindecare şi binecuvântarea Iordanului, … (este) izvor nestricăciunii, vindecare de boli, diavolilor pierzare, de puterile potrivnice neajunsă, plină de putere îngerească". Ea se foloseşte prin stropire sau gustare pentru sfinţirea sufletului şi a trupului, a caselor, curţilor, animalelor, pe scurt, "spre tot felul de trebuinţă". Aceasta nu înseamnă că agheasma se foloseşte ca un talisman, ca un obiect magic sau în scopuri oculte. Ea este apă sfinţită folosită spre sfinţire.
Pentru că întreaga materie conţine în compoziţia ei apă, Hristos S-a afundat ("baptizo" din greacă se traduce prin "afundare") în apă pentru a o sfinţi şi pentru a o transforma în putere curăţitoare a materiei create bune, dar pervertite prin păcat. În acest fel, apa sfinţită de Duhul Sfânt devine în chip mistic materia veacului viitor.
Cu tot marele folos dobândit prin stropirea şi gustarea din ea, Agheasma Mare nu poate să înlocuiască Sfânta Euharistie ca împărtăşire şi comuniune directă cu persoana lui Dumnezeu.
