O întrebare ce poate răsări în sufletele credincioşilor în zilele ce urmează poate fi cea în legătură cu utilizarea particulară a apei sfinţite în ziua Botezului Domnului, cunoscută în popor sub denumirea de agheazmă mare, aiasmă sau agheasmă. Prin chiar denumirea ei se poate observa că este vorba de o sfinţenie specială acordată apei binecuvântate de Bobotează. Solemnitatea slujbei la care are loc sfinţirea cea mare a apei îi imprimă un caracter special. Apa la Bobotează este sfinţită printr-o rânduială specială, unică în an, de aceea şi consumul acesteia cunoaşte o perioadă restrânsă. Credincioşii pot consuma această agheasmă chiar din ziua Botezului Domnului, pe nemâncate, înainte de a lua anafură. De la această dată şi până în ziua de 14 ianuarie inclusiv, toţi credincioşii sunt îndemnaţi să consume, spre sfinţirea sufletelor şi a trupurilor, această agheasmă. După 14 ianuarie, când cântările specifice praznicului Bobotezei încetează, doar credincioşii ce primesc binecuvântare de la preotul duhovnic pot consuma agheasmă mare, în special atunci când sunt opriţi, din pricina unor impedimente, de la Sfânta Împărtăşanie. Există obiceiul ca unii credincioşi să păstreze pe tot parcursul anului sau chiar o perioadă mai mare agheasma mare în casele lor. Este recomandabil acest lucru din raţiunea amintită mai sus, adică pentru perioadele când credincioşii sunt opriţi de la Împărtăşanie.
Totodată, agheasma mare se poate păstra la loc de cinste, curat (de regulă la colţul de rugăciune) pentru a fi o prezenţă sfântă şi sfinţitoare în viaţa şi casele creştinilor. Cinstea acordată acestei ape sfinţite se cere a fi caracterizată de evlavie şi de cucernicie. Cu îngăduinţa şi permisiunea preotului duhovnic, credincioşii îşi pot stropi casele la vreme de încercări sau ispite grele ce pot să apară în vieţile credincioşilor. În nici un caz agheasma mare nu va fi privită sau utilizată în scopuri necreştine (farmece, vrăji sau superstiţii) deoarece prin practicarea acestor lucrări nepotrivite se bagatelizează şi se relativizează înţelesul sublim al sfinţeniei, ca prezenţă harică a dumnezeirii în vieţile credincioşilor. (Drd. Grigore Meşteroaie)
