Pentru actul canonizării sau recunoaşterii oficiale a sfinţilor, Biserica Ortodoxă a ţinut seama şi se ghidează după ostenelile şi mai ales după lucrările săvârşite în viaţă ale acestora, lucrări sporite şi în relaţie cu harul şi puterea lui Dumnezeu. Biserica îi canonizează pe cei care într-adevăr devin purtători ai harului Sfântului Duh, pentru că Acesta lucrează prin sfinţi multe minuni.
În actul de canonizare pe care Biserica îl rânduieşte cu voia lui Dumnezeu, nu se ţine cont de următoarele lucruri: vârstă, sex, pregătire sau stare socială; ci numai de vrednicie. De aceea, calendarul cuprinde sfinţi din toate categoriile de vârstă, de profesii şi din toate stările sociale.
Însă, astăzi, sunt câteva criterii de care se ţine cont când se pune problema canonizării unui sfânt. Acestea sunt: ortodoxie statornică şi neîndoielnică, adică, în tot timpul vieţii, sfântul să fi dovedit credinţă puternică şi lucrătoare; proslăvirea de către Dumnezeu, adică, dăruirea din partea lui Dumnezeu a unor daruri şi lucrări speciale; sfinţenia vieţii, care poate fi confirmată de către credincioşi în mod spontan, chiar şi după moartea acestuia.
Sfintele moaşte nu constituie o condiţie absolut necesară. Sunt sfinţi cărora s-au găsit sfintele lor trupuri sau moaşte, dar cărora nu se cunosc numele; sau sunt sfinţi care sunt recunoscuţi oficial, dar cărora încă nu li s-au descoperit sfintele lor trupuri.
Canonizarea sfinţilor pe care Biserica o acordă este, de fapt, un act sau gest cu caracter declarativ prin care se constată, se recunoaşte şi, desigur, se confirmă sfinţenia persoanei care există în sine ca realitate, căci, după moartea lor trupească, ei ajung în ceruri şi stau în jurul tronului ceresc închinându-se şi lăudând pe Dumnezeu în mod conştient, pentru că Dumnezeu "nu este Dumnezeu al morţilor, ci al viilor, căci toţi trăiesc în El" (Lc. 20, 38).
Canonizarea sfinţilor are în primul rând temei scripturistic şi, desigur, şi istoric. Cinstirea sfinţilor s-a dezvoltat şi se practică în Biserica noastră prin temei fundamental în învăţătura de credinţă mărturisită în Sfânta Scriptură, cât şi în Sfânta Tradiţie; căci Dumnezeu i-a cinstit Cel dintâi pe sfinţi şi apoi au fost cinstiţi de oameni. Martirologiile stau ca dovadă istorică, şi nu numai, în cinstirea şi proclamarea sfinţilor.
Astfel, canonizarea sfinţilor în Biserica Ortodoxă stă sub semnul Sfântului Duh, care "sfinţeşte pe tot omul ce vine în lume" şi care îmbogăţeşte viaţa religios-morală, întăreşte dreapta credinţă şi sporeşte mijlocirea mântuirii.
