Nu este bucurie mai mare pentru un preot de mir decât să-şi vadă tinerii enoriaşi păşind în biserică pentru a primi, după rânduiala creştinească, Taina Cununiei. Cu regret constatăm însă că acest moment, de o însemnătate crucială în viaţa unui cuplu, suferă o vizibilă desacralizare. Ferindu-ne de ispita generalizării, observăm cum foarte mulţi tineri nu reuşesc să se ridice la înălţimea teologică şi morală a Căsătoriei creştine. Evenimentul nupţial este valorizat exclusiv sub aspect organizatoric şi monden, elemente care, din păcate, nu se pot estompa nici măcar după ce se trece pragul în spaţiul sfânt al bisericii. Jubilaţie lumească, fotografii, toalete de lux, fericire bahică uneori, agitaţie şi veleităţi estetice. Aceasta este imaginea pe care o avem de multe ori la oficierea slujbei. Unde este, însă, perspectiva spirituală pe care Sfânta Scriptură şi Tradiţia Bisericii o reflectă atât de adânc atunci când vorbesc de Taina Nunţii, făcând-o vrednică de analogia unirii dintre Hristos şi Biserică?
Bucuria este, desigur, firească într-o astfel de împrejurare. Doar că izvorul ei nu este întotdeauna cel care ar trebui să fie. Pe acest considerent, să nu uităm că Taina Căsătoriei creştine are rădăcini euharistice. Dacă reconstituim tradiţia liturgică, vom vedea că Nunta era integrată Sfintei Liturghii (nu exista o rânduială propriu-zisă a Tainei), iar mirii se cuminecau în bună cuviinţă creştinească, după ce, bineînţeles, se învredniciseră prin post şi prin cercetarea duhovnicului. Abia după acest moment culminant al slujbei, li se dădea să guste din Paharul de obşte, "ca semn al bucuriei ce decurgea din unirea tinerilor cu Hristos euharistic". Aceasta este, de fapt, semnificaţia practicii, trunchiate astăzi, a înfruptării din paharul şi pâinea binecuvântate. Euharistia transforma noua familie în membră deplină a marii Familii eclesiale, a Trupului lui Hristos. În felul acesta, dobândind un profund sens creştin, căsătoria tinerilor respectivi era "după Domnul, şi nu după poftă" (Sfântul Ignatie al Antiohiei).
Este de la sine înţeles că o astfel de readucere a Nunţii în strânsă legătură cu Sfânta Liturghie şi cu Sfânta Împărtăşanie trebuie să aibă susţinerea unei slujiri catehetico-pastorale continue. Inutil să mai descriem acel vid comunicativ creat de situaţiile în care preotul îi întâlneşte pe miri, pentru prima dată, la însăşi oficierea slujbei din biserică. De aceea, credem că deloc lipsit de eficienţă pastorală ar fi un program de întâlniri, stabilit de comun acord, între preot şi tinerii care au hotărât să se căsătorească. Un asemenea dialog poate constitui o minimă iniţiere în semnificaţiile moral-religioase ale Nunţii creştine.
Liturghia euharistică, înţeleasă şi asumată în profunzimea ei duhovnicească, are potenţialul de a-i învăţa pe tineri trăirea ortodoxă autentică. Ei vor şti astfel că viitoarea lor familie trebuie să se hrănească spiritual tot din Euharistia Bisericii. Atunci, sintagma deosebit de sugestivă "Hristos în familie", consacrată de un vrednic ierarh al Ortodoxiei româneşti, îşi va găsi justificarea şi plinătatea.
