Icoana „Acoperământul Maicii Domnului” este reprezentată în tehnica fresco, pe frontonul bisericii celei mari de la Mănăstirea Polovragi, având dimensiunea 2,80 m/ 2,80 m. Încadrându-se întocmai în cromatica întregului ansamblu pictural, icoana iese în evidență prin acuratețea stilului brâncovenesc. Desfășurată într-o armonie perfectă de formă și culoare, de praznicul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului de la Polovragi, icoana presupune o întreită interpretare iconografică: cromatică, simetrico-participativă și teologică.
Sfaturi practice în Biserică: Ce este anafura şi la care moment al Sfintei Liturghii o primim?
La fiecare Sfântă Liturghie, credincioşii aduc ca dar sau jertfă fie prescuri, fie pâini, care să fie întrebuinţate în cadrul serviciului divin respectiv. În funcţie de numărul credincioşilor participanţi la sfintele slujbe sau de nevoile pastoral-filantropice ale parohiei, aceste prescuri sau pâini sunt folosite atât în scopul misionar-filantropic (în ajutorul celor nevoiaşi), dar mai ales în scop liturgic, la săvârşirea Sfintei Liturghii. Sfânta Liturghie este de fapt "jertfa duhovnicească şi fără de sânge" la care prescura specială întrebuinţată în cadrul rânduielilor sfinte, întâi la Proscomidie şi apoi la Sfânta Liturghie, devine Însuşi Trupul Mântuitorului Iisus Hristos; iar celelalte prescuri sau pâini aduse de către credincioşi vor fi întrebuinţate în mare parte ca anafură.
Astfel, bucăţelele de prescură sau de pâine împărţite la Sfânta Liturghie, într-un vas special numit "anaforniţă", poartă denumirea de "anafură", care este de fapt pâinea binecuvântată de preot, la momentul potrivit, cu formula liturgică specială: "Binecuvântează Doamne pâinea aceasta ce se va da în locul Sfintelor Tale Taine..."; şi care se împarte ca mângâiere şi binecuvântare celor care au participat la săvârşirea Dumnezeieştii Liturghii, dar care nu au putut să se împărtăşească. Foarte important şi bine de ştiut este faptul că anafura nu înlocuieşte Sfânta Împărtăşanie! Chiar dacă anafura se ia pe nemâncate, aceasta se face în primul rând ca jertfă în participarea noastră la Sfânta Liturghie şi ca participare la sfinţenia concretă a Tainei Euharistiei, şi în al doilea rând ca cinstire faţă de cei care, tot pe nemâncate, primesc Sfânta Împărtăşanie. De foarte multe ori vedem credincioşi care de-abia aşteaptă să primească anafura şi care se grăbesc să plece. E adevărat că la unele biserici anafura se află la îndemâna credincioşilor pe tot parcursul Sfintei Liturghii (anafură binecuvântată la Liturghia precedentă); acest lucru ca necesitate pentru copiii şi persoanele vârstnice care se împărtăşesc mai devreme şi care iau apoi şi anafură; dar acest lucru nu înseamnă că trebuie să stăm puţin la Sfânta Liturghie pentru că putem lua anafura oricând. La alte lăcaşuri de cult, anafura este adusă după sfârşitul Sfintei Liturghii, dar vedem că mai sunt persoane care se înghesuie, în mod neorganizat şi uneori brutal, să o ia, uitând că se află într-un lăcaş de cult şi provocând neorânduială. Cel mai bine este să participăm la întreaga Sfântă Liturghie şi apoi să luăm în mod cuviincios anafura proaspătă şi sfinţită la Liturghia respectivă, ca binecuvântare şi nu ca un obicei duminical.