Împăcarea cu Dumnezeu şi revenirea la dragostea Lui s-au împlinit prin moartea şi învierea lui Hristos. Precum prin greşeala unuia a venit osânda pentru toţi oamenii, aşa şi prin Jertfa de pe Cruce a Mântuitorului au venit harul, iertarea şi îndreptarea pentru toţi cei ce cred. În chip văzut, taina prin care intrăm iarăşi în părtăşia iubirii dumnezeieşti este Sfântul Botez. Prin întreita cufundare în apă, în numele Preasfintei Treimi, cel ce se botează se curăţeşte de păcatul strămoşesc şi de orice altă întinăciune, se naşte la o viaţă spirituală nouă şi devine membru al Bisericii lui Hristos. Odată cu botezul, acesta primeşte un nume sfinţit, numele de botez, care este scris în Cartea vieţii.
Cel care se botează e bine să primească un singur nume, întrucât are o singură naştere şi un singur suflet. "Un nume bun este mai de preţ decât bogăţia", iar "numele celui drept este binecuvântat", zice Înţeleptul Solomon (Pilde 19, 1; 10, 7), înţelegând din aceste cuvinte că numele de botez este un nume bun, binecuvântat, legat pentru veşnicie de cel care îl poartă. El nu se schimbă, decât numai pentru cei care intră în viaţa monahală. De aceea, în timpul slujbelor, oamenii sunt pomeniţi numai cu numele de botez, nume care este scris în ceruri, cum spune Mântuitorul: "Bucuraţi-vă, că numele voastre sunt scrise în ceruri" (Luca 10, 20). Având o însemnătate aşa de mare, acest nume trebuie ales cu multă chibzuinţă, aşa cum ne sfătuieşte Sfântul Ioan Gură de Aur: "Aceasta este rugămintea mea către voi: daţi copiilor numele sfinţilor şi ale drepţilor... de aici, de la nume să începem şi noi să modelăm sufletul copilului nostru. Să intre numele sfinţilor în casa noastră, la botezul copiilor" (Despre creşterea copiilor).
Potrivit celor afirmate de Sfântul Părinte şi de întreaga Tradiţie a Bisericii noastre, este bine să fim cu luare aminte atunci când alegem numele de botez al copiilor noştri. Să dăm copiilor numele sfinţilor, nu pe cele străine de tradiţia ortodoxă sau cele care stârnesc ilaritate. Numele primit la botez îl face pe cel care îl poartă ucenic al sfântului, care devine ocrotitor, ajutător şi rugător pentru el înaintea lui Dumnezeu. Astfel, ziua de pomenire a sfântului respectiv devine zi de sărbătoare şi a celui ce-i poartă cu evlavie numele.
