Pe lângă rolul harismatic, sfinţitor, slujbele ortodoxe au şi o pronunţată dimensiune catehetică. Este îndeobşte cunoscută funcţia preponderent didactică a primei părţi din Liturghia ortodoxă. Toţi tâlcuitorii ei, în frunte cu Sfinţii Părinţi, au evidenţiat acest aspect de maximă importanţă. Nicolae Cabasila, bunăoară, formulează astfel rostul citirilor biblice de la Sfânta Liturghie: "Citirile din Sfânta Scriptură, care ne învaţă atât bunătatea şi iubirea de oameni a lui Dumnezeu, cât şi dreptatea şi judecata Lui, sădesc şi aprind în sufletele noastre nu numai iubirea, ci şi teama de El, făcându-ne astfel mai zeloşi întru păzirea poruncilor Sale. Iar toate la un loc (cu rugăciunile şi cântările) îmbunătăţesc sufletul (s.n.) şi apropie de Dumnezeu atât pe preot, cât şi pe credincioşi, făcând şi pe unul, şi pe ceilalţi mai destoinici pentru primirea cinstitelor daruri, care este scopul Sfintei Liturghii..." (Tâlcuirea Dumnezeieştii Liturghii). Pe aceeaşi linie mistagogică, mărturisind convingerea unei prezenţe tainice a Domnului în cuvintele Scripturii, o frumoasă interpretare patristică a simbolismului liturgic spune că în lecturile respective (Apostol şi Evanghelie), creştinul experiază o primă formă de comuniune cu Hristos: unirea cu El prin înseşi cuvintele Sale, prin mesajul Său mântuitor. A doua formă, concretă şi deplină, este, bineînţeles, împărtăşirea euharistică, după minunata prefacere a Darurilor de pâine şi vin, prin puterea Duhului Sfânt, în Trupul şi Sângele Mântuitorului.
Concentrându-ne puţin pe conţinutul fragmentelor de scrieri apostolice care se citesc la Sfânta Liturghie şi la celelalte Sfinte Taine sau ierurgii (Botez, Cununie, Maslu, înmormântare etc.), vom descoperi în ele, ca un preambul ermineutic la Evanghelia ce urmează (mai ales că cele două pericope se află într-o frumoasă concordanţă tematică), dar şi ca mesaj teologic de sine stătător, un tezaur de învăţătură creştină. El transmite credincioşilor adâncimea şi sublimul cugetării teologice a Sfinţilor Apostoli, mai cu seamă a marelui misionar, Sfântul Pavel. În acelaşi timp, adevărurile de credinţă şi de morală creştină revelate de Domnul Însuşi îşi găsesc în scrierile apostolice o necesară dezvoltare contextuală, vădindu-şi aplicabilitatea în planul vieţii creştine practice. Valorificat ca atare, acest conţinut biblic inspirat de Duhul Sfânt poate avea o înrâurire deosebită asupra celor care îl ascultă. În realitate însă, textul Apostolului "suferă" adesea un bruiaj nedrept, din diverse cauze: o interpretare muzicală exagerată care obnubilează textul, o lecturare greşită care, printr-o nesocotire a raţiunilor sintactice ale textului, afectează iremediabil planul semantic, o cădire prea zgomotoasă sau prea "artistică" ş.a. Acestea toate au făcut ca, în timp, Apostolul din cadrul Liturghiei sau al Sfintelor Taine să alunece într-un con de umbră, aproape nimeni, cu câteva infime excepţii, nemaidându-i vreo importanţă didactică, în afara uneia strict estetice. Să-i acordăm, aşadar, acestei lecturi scripturistice receptivitatea cuvenită pentru a dobândi, prin înţelepciunea propovăduitorilor apostolici, îndrumare creştinească folositoare!
