Icoana „Acoperământul Maicii Domnului” este reprezentată în tehnica fresco, pe frontonul bisericii celei mari de la Mănăstirea Polovragi, având dimensiunea 2,80 m/ 2,80 m. Încadrându-se întocmai în cromatica întregului ansamblu pictural, icoana iese în evidență prin acuratețea stilului brâncovenesc. Desfășurată într-o armonie perfectă de formă și culoare, de praznicul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului de la Polovragi, icoana presupune o întreită interpretare iconografică: cromatică, simetrico-participativă și teologică.
Sfaturi practice în Biserică: Creştinul poartă crucea lui Hristos
Cel ce Îl urmează pe Hristos se numeşte creştin. El îl caută mereu pe Hristos, vrea să îi facă mereu voia, vrea să ducă viaţa pe care a trăit-o Hristos. Adevăratul creştin vrea să fie întru totul ca Hristos, fie că este vorba de gândirea Lui, de fapta Lui, de modul Lui de fiinţare. Doar însuşindu-şi gândul şi voia lui Hristos, creştinul este ceea ce vrea să devină, este Hristos care trăieşte în el.
Hristos este modul normal de a fi al omului. Hristos este prima persoană umană care s-a unit în mod deplin şi complet cu Dumnezeu, făcând posibilă nu doar împărtăşirea omului de Dumnezeu, ci şi unirea întreagă a omului cu Dumnezeu, dar şi cu ceilalţi oameni. Însă realitatea teologică înălţătoare a creaţiei pare a fi uneori contrazisă de obiectivitatea lipsurilor şi a limitărilor vieţii umane. Omul este mic, circumscris în limitele propriei sale pieli, cu dureri şi suferinţe. În acelaşi timp, omul se află în căutarea slavei şi a cinstei absolute, el caută nemurirea şi nemărginirea, el caută împlinirea fericirii. Astfel că omul se mişcă pe coordonatele dintre limitat şi nelimitat, între a fi el totul şi a fi în comuniune. Prin natura sa, omul este o cruce, o răscruce a creaţiei ce trebuie să devină creator. Crucea reprezintă tot ceea ce este contradictoriu în viaţa omului, pentru ea omul trebuie să moară pentru a deveni ceea ce este. Trebuie să moară egoistul pentru a afla comuniunea. Trebuie ucise uitarea şi ignorarea pentru afirmarea şi potenţarea iubirii. Astfel, omul stă sub zodia Crucii. Creştinul, ca cel ce vrea desăvârşirea, ştie că trebuie să-şi asume crucea. De aceea, din momentul Botezului său, fiecare creştin trebuie să-şi poarte crucea la gât ca mărturie şi permanentizare a conştiinţei sale de făptură limitată în căutarea nelimitării. Crucea pe care creştinul o poartă la gât poate fi din lemn, aur, argint, cupru sau orice alt material. Unele persoane, din cauza particularităţilor propriului organism, pot suferi reacţii alergice la contactul cu diferite materiale (frecvent la alamă) şi de aceea trebuie să evite purtarea unor obiecte confecţionate din aceste materiale. Fiecare să poarte crucea potrivită, mare sau mică, simplă sau bogată. Deşi nu trebuie ascunsă, crucea nu trebuie purtată ca obiect de podoabă, căci prin aceasta îşi pierde sensul. În acelaşi sens, forma ei nu trebuie să fie prea stilizată, pierzându-şi din rolul său. Este potrivit ca să purtăm crucea la gât. Aceasta poate conţine diferite iconiţe pictate sau sculptate în interiorul ei, putând avea rol şi de relicvar. Forma de cruce pentru iconiţele purtate la gât este cea mai potrivită, fiind de preferat în locul medalioanelor. Crucea nu se poartă la cercei sau la brăţară. Locul cel mai potrivit este pe piept, aproape de inimă, legată la un lanţ ce semnifică voinţa creştinului care se crucifică pentru Hristos. Crucea nu se va tatua, ea trebuind să fie purtată permanent, dar în mod liber şi conştient, nu ca un capriciu temporar al voinţei. Crucea poate fi dată jos în momentele când creştinul îşi face toaleta. În rest, este bine ca fiecare creştin să-şi poarte crucea la gât zi şi noapte. Un model în acest sens îl găsim la Sfântul Mucenic Evghenie Rodionov, un tânăr de 19 ani, care a fost decapitat pentru purtarea crucii la gât, pentru că nu a vrut să se despartă de ea. (Alexandru Ulea)