Sfaturi practice în Biserică: Cui dăm pomelnicele noastre?

Trebuie să fim cu băgare de seamă la un pericol care ne ameninţă fie la hramurile mănăstirilor sau bisericilor, fie prin marile oraşe, la colţuri de stradă sau la intrarea în magazine, unde întâlnim tot felul de persoane dubioase, pretinşi călugări sau călugăriţe, care strâng bani şi pomelnice pentru biserici sau mănăstiri, de cele mai multe ori inexistente, sau alteori pentru biserici şi mănăstiri schismatice, adică rupte de Biserica Ortodoxă, înşelând astfel buna-credinţă a oamenilor, care sunt întotdeauna gata să ofere din puţinul lor pentru a sprijini construirea de noi biserici şi mănăstiri sau să le întreţină pe cele deja existente.

Cum îi putem recunoaşte pe adevăraţii monahi, care cu adevărat adună pomelnice sau ajutoare pentru mănăstirile în care vieţuiesc? Întrebându-i dacă au o scrisoare de recomandare din partea stareţului mănăstirii din care susţin că vin, scrisoare care trebuie avizată şi de către episcopul eparhiei din care provin. Pentru că aceşti monahi sau ieromonahi trebuie să se adreseze episcopului din zona în care vin pentru a cere ajutorul, şi numai după ce au primit în scris, cu recomandare, acordul episcopului locului, ei pot veni la stareţul unei mănăstiri sau la preoţii care slujesc în bisericile acelei eparhii, cerându-le încuviinţarea pentru a cere ajutorul credincioşilor adunaţi la sfintele slujbe, de regulă la sfârşitul slujbei, pentru a nu crea dezordine sau neorânduială. Numai după ce primesc acordul stareţului respectivei mănăstiri sau al preoţilor care slujesc într-o biserică de mir, ei pot să ceară ajutorul credincioşilor, aceştia din urmă fiind de regulă îndemnaţi de către preoţi, la sfârşitul slujbei, să ajute după puterea lor pe cei ce stau la ieşirea din biserică, pentru nevoile pe care le au.

Biserica a trebuit să instituie aceste reguli, pentru că, de foarte multe ori, persoane neavizate, care înşală buna-credinţă a creştinilor noştri, se pretind ceea ce de fapt nu sunt, deghizându-se în preoţi sau monahi, ei fiind de cele mai multe ori oameni îndoielnici.

Se întâmplă şi situaţii în care preoţi sau monahi schismatici, stilişti (care s-au rupt de Biserica Ortodoxă, păstrând calendarul neîndreptat şi neacceptându-l pe cel îndreptat după stil nou), care îşi construiesc biserici şi mănăstiri din banii credincioşilor noştri ortodocşi, care necunoscând aceste amănunte şi lăsându-se înşelaţi de aparenţa hainei lor monahale, îi sprijină financiar.

Nu înseamnă că nu trebuie să dăm pomelnice sau că nu trebuie să ajutăm pe cei ce slujesc lui Dumnezeu, în biserici şi mănăstiri, dar fapta noastră bună trebuie făcută cu cercetare prealabilă, pentru a da şi a ajuta acolo unde trebuie, şi mai ales pe cine trebuie, şi în nici un caz nu persoanele îndoielnice care-şi întreţin patimile şi păcatele din banii noştri, folosindu-i în interesul lor personal. Aşadar, fapta bună, milostenia, trebuie făcută, însă întru cercetare şi cu bună încredinţare, urmând îndemnul din "Didahia celor doisprezece Apostoli" (scriere din sec. I): "Să asude banul în mâna ta, până cunoşti cui dai". Aceasta nu înseamnă zgârcenie, ci dimpotrivă discernământ duhovnicesc, pentru ca fapta noastră să fie cu adevărat bună şi să ne ajute la mântuirea sufletelor noastre.