Sfaturi practice în Biserică: Cum şi când se citesc pomelnicele?

Foarte adesea primim la Sfântul Altar pomelnice care au zeci sau chiar sute de nume înscrise pe ele, unele dintre ele sub forma aşa-numitelor "acatiste", având specificate şi problemele cu care credincioşii se confruntă în viaţa cotidiană. În special cu prilejul marilor praznice sau a sărbătorii hramului bisericii, aceste pomelnice venite de la credincioşi sunt foarte numeroase, aşa încât preotul sau preoţii, dacă slujesc mai mulţi, reuşesc cu mare greutate să le citească, încadrându-se în timpul obişnuit al săvârşirii unei slujbe.

Este recomandabil ca aceste pomelnice să fie citite în taină de către preoţi în Sfântul Altar în timpul cântării stihirilor sau a citirii catismelor, la strană, din cel puţin două motive pe care le voi dezvolta în cele ce urmează.

În primul rând, citirea în taină a pomelnicelor face ca slujba să se desfăşoare în chip firesc, fără lungirea provocată de citirea cu voce tare a numelor credincioşilor. Credincioşii pot, astfel, urmări desfăşurarea slujbei fără a se crea pauzele impuse de citirea cu voce tare a pomelnicelor. În general, în bisericile în care pomelnicile sunt citite cu voce tare, credincioşii stau de multe ori o jumătate de oră sau poate chiar mai mult în aşteptare, pierzându-şi astfel atenţia duhovnicească şi împrăştiindu-şi mintea de la rugăciune. Timpul citirii pomelnicelor în auzul credincioşilor devine astfel timp mort, fragmentând desfăşurarea slujbei bisericeşti. Auzirea numelor de către credincioşi satisface numai pe aceia care ţin cu tot dinadinsul să-şi audă rostit numele şi care urmăresc cu multă atenţie citirea pomelnicelor doar pentru a-şi descoperi numele, ceea ce duhovniceşte nu-i ajută cu nimic, ci, dimpotrivă, poate cultiva începutul mândriei în inima lor.

În al doilea rând, citirea numelor înscrise pe pomelnic se adresează lui Dumnezeu, şi în nici un caz credincioşilor adunaţi la rugăciune în lăcaşul bisericii. Citirea în taină a pomelnicului înaintea Sfintei Mese face ca numele din pomelnicele noastre să fie auzite şi primite "în jertfelnicul cel mai presus de ceruri". Astfel, Cel care trebuie să audă cu adevărat numele din pomelnicele noastre este Dumnezeu.

Aceasta înseamnă însă că preotul trebuie să fie responsabil atunci când citeşte pomelnicele, pomenind fiecare nume cu mare băgare de seamă, luând aminte să nu omită din neglijenţă vreun nume din cele înscrise în pomelnic, pentru ca astfel rugăciunea credincioşilor să ajungă la tronul slavei lui Dumnezeu. La sfârşitul pomenirilor făcute în taină în Sfântul Altar, preotul poate adăuga în cadrul cererilor ecteniei întreite şi o cerere specială "pentru cei pe care i-am pomenit în taină la Dumnezeiescul Jertfelnic şi pentru toţi cei pe care nu i-am pomenit din neştiinţă sau din uitare sau din pricina mulţimii numelor", rugând pe Dumnezeu să-i pomenească El, fiind "Cel ce ştie numele, vârsta şi trebuinţa fiecăruia".

Credincioşii vor avea astfel siguranţa şi mulţumirea că pomelnicul şi rugăciunea lor au ajuns acolo unde trebuie, aşteptând de la Dumnezeu "mare şi multă milă".