Cunoaşterea lui Dumnezeu şi credinţa dreaptă sunt necesare pentru dobândirea vieţii veşnice. Cunoaşterea urmează credinţei, dar aceasta are şi rolul de a întări credinţa. Întreaga creaţie, natura înconjurătoare descoperă omului înţelepciunea, bunătatea şi puterea lui Dumnezeu. „Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria“, exclama psalmistul David. Cunoştinţa despre Sine a dat-o Dumnezeu oamenilor de la început: „Ceea ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu este cunoscut de către ei, fiindcă Dumnezu le-a arătat lor“, zice Sf. Ap. Pavel. Zidirea, întreaga creaţie, oferă omului o cunoaştere care porneşte de la făpturi şi se ridică până la Făcătorul firii. Precum legea este pedagog spre Hristos, spune Sf. Maxim Mărturisitorul, aşa omul, cât e copil cu înţelegerea, e îndrumat de oglinzile şi ghiciturile lumii create, spre cunoaşterea lui Dumnezeu. Raţiunile lucrurilor fac posibilă o înţelegere parţială a înţelepciunii lui Dumnezeu.
Conştiinţa este al doilea învăţător al omului. Potrivit Sf. Ioan Gură de Aur şi Sf. Ioan Damaschin, cunoştinţa existenţei lui Dumnezeu este pusă de El în chip firesc în toţi oamenii. Sf. Grigorie Teologul, în „Cuvântul II Teologic“, arată că puterea din noi, înnăscută tuturor, care îl conduce pe om spre Dumnezeu prin cele văzute, este raţiunea.
Mai întâi, Dumnezeu Şi-a descoperit voia prin prooroci, apoi cea mai importantă lucrarea prin care S-a descoperit a făcut-o prin Fiul Său: Iisus Hristos. Mântuitorul a descoperit omului tot ceea ce are nevoie pentru mântuire. Sfântul Duh, cea de-a treia Persoană a Sfintei Treimi, continuă lucrarea Fiului în lume. „Duhul, zice Sf. Irineu, pregăteşte pe om în Fiul, Fiul îl duce la Tatăl, iar Tatăl îi dă nestricăciunea pentru viaţa veşnică, pe care o capătă din faptul că vede pe Dumnezeu“. Creştinii îmbunătăţiţi moral, ajunşi pe cea mai înaltă treaptă a urcuşului duhovnicesc după curăţirea de patimi, se învrednicesc de cunoaşterea mai presus de fire a lui Dumnezeu, care va continua deplin în Împărăţia Cerurilor.
