Icoana „Acoperământul Maicii Domnului” este reprezentată în tehnica fresco, pe frontonul bisericii celei mari de la Mănăstirea Polovragi, având dimensiunea 2,80 m/ 2,80 m. Încadrându-se întocmai în cromatica întregului ansamblu pictural, icoana iese în evidență prin acuratețea stilului brâncovenesc. Desfășurată într-o armonie perfectă de formă și culoare, de praznicul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului de la Polovragi, icoana presupune o întreită interpretare iconografică: cromatică, simetrico-participativă și teologică.
Sfaturi practice în Biserică: Este corect ca preotul să dezbrace veşmintele peste credincioşi?
De curând, o credincioasă bolnavă mi-a cerut să mă dezbrac de veşmintele liturgice peste ea, căci a mai văzut acest obicei şi în alte locuri; şi a auzit că e foarte bine ca preotul să se dezbrace de veşminte peste credincioşi.
Recunosc, e prima dată când mi s-a cerut un astfel de lucru "bisericesc" şi am fost pus în situaţia de a rezolva în mod corect, ortodox şi canonic, cumva dorinţa credincioasei. În primul rând, am explicat respectivei persoane că este un obicei, o practică ce nu este prevăzută în nici o rânduială a Bisericii. În al doilea rând, ca să nu dezamăgesc această credincioasă, i-am aşezat epitrahilul pe capul aplecat şi ne-am rugat împreună pentru chemarea milei lui Dumnezeu, pentru vindecare şi sănătate, cu rugăciunile rânduite în cărţile de slujbă. În al treilea rând, i-am explicat ce înseamnă veşmântul liturgic, întrebuinţarea sa, şi că a aşeza fiecare parte a veşmântului peste ea nu aduce nici un folos, pentru că veşmintele sunt rânduite pentru preot la săvârşirea sfintelor slujbe, în special a Sfintei Liturghii. Cu alte cuvinte, după săvârşirea Sfintei Liturghii, am dezbrăcat veşmintele liturgice după rânduială în sfântul altar, şi nu peste această credincioasă, evitând practica necanonică. Singurele situaţii prevăzute de rânduielile Bisericii în care preotul poate aşeza veşmântul liturgic - doar epitrahilul - este cea dată de Taina Spovedaniei şi de momentul împlinirii celor patruzeci de zile de la naşterea unui prunc; aici fiind vorba doar de aşezarea epitrahilului peste capetele credincioşilor. De ce nu este corect să se facă dezbrăcarea veşmintelor peste credincioşi? Veşmintele, chiar dacă sunt purtătoare de sfinţenie, sunt rânduite doar pentru sfinţiţii slujitori care le îmbracă după o rânduială precisă: fiecare piesă a veşmântului este binecuvântată cu mâna în forma crucii, este sărutată, şi la momentul îmbrăcării se rostesc rugăciunile speciale. Apoi, la momentul dezbrăcării, preotul iarăşi rosteşte rugăciunile prevăzute de rânduială şi sărută veşmintele în parte, aşezându-le cu evlavie la locul potrivit. Atât îmbrăcarea, cât şi dezbrăcare sfintelor veşminte se fac doar în sfântul altar. Dacă preotul ar dezbrăca veşmintele peste credincioşi, nu ar mai putea săvârşi rânduiala rugăciunilor şi, cumva, ar necinsti Taina Preoţiei, prin care i se dă dreptul exclusiv de folosire a veşmintelor în mod corect. Scriptura mărturiseşte despre femeia păcătoasă care a primit vindecare doar prin atingerea hainei Mântuitorului Hristos; deci, nu e nevoie ca preotul să dezbrace veşmintele, ci e nevoie de o atingere smerită şi sinceră, şi de credinţă puternică.