Sfinţii sunt fraţi mai mari care ne ajută pe calea mântuirii. Ei sunt părinţi care ne îndeamnă la trăirea în Hristos. Ei sunt copii care ne învaţă inocenţa şi ataşarea de Dumnezeu.
Sfinţii sunt oameni care, deşi au trăit mai înainte de noi, sunt vii în Împărăţia lui Dumnezeu. Ei sunt prezenţi în viaţa noastră pe măsură ce fiecare se deschide faţă de ei. Cu cât creşte evlavia faţă de un sfânt, cu atât se face mai mult simţită prezenţa lui în viaţa şi trăirea noastră. Sfinţii ne ajută, ne îndeamnă, ne întăresc în căutarea lui Hristos şi în trăirea adevărată. Unindu-se cu Hristos, ei s-au făcut una cu El, devenind modele de viaţă şi de atitudine creştină.
Unii L-au cunoscut de la început pe Hristos, dedicându-se Lui din pruncie, alţii au gustat dulceaţa înşelătoare a păcatului, după care s-au trezit la viaţa adevărată prin pocăinţă, ajungând şi ei la trăirea şi experierea personală a lui Hristos.
Deşi foarte diferiţi în privinţa rangurilor sociale, a aptitudinilor intelectuale sau a înfăţişării exterioare, toţi sfinţii au în comun purtarea lui Hristos în duhul şi în inima lor. De aceea, cunoaşterea vieţuirii lor ajută nu la copierea, ci mai ales la înţelegerea lucrării lui Hristos în om. Fiecare sfânt a avut o petrecere specială, caracteristică timpului, locului şi împrejurărilor în care a trăit, determinată însă în mare măsură şi de personalitatea pe care şi-au format-o. Nu toţi sfinţii au avut aceleaşi atitudini faţă de situaţii similare, aceleaşi trăiri ale evenimentelor comune. Fiecare creştin trebuie să se ghideze după vieţile şi învăţăturile sfinţilor, dar nu este nevoie şi nici recomandat să copieze întru totul ce a făcut fiecare sfânt. Acest lucru nici măcar nu este posibil pentru că sunt unii sfinţi care au avut atitudini diferite cu privire la aceleaşi situaţii sau probleme, deşi purtau acelaşi duh al lui Hristos. Fiecare trebuie să ia ceea ce poate de la sfinţi, să le urmeze, însă mai ales intenţia din faptele făcute, duhul ce animă lucrările exterioare.
Uneori se tinde a se ridica sfinţii pe un piedestal cât mai înalt pentru ca ei să pară cât mai îndepărtaţi şi mai greu de urmat. În ciuda acestui fapt, sfinţii au fost oameni ca noi, cu neputinţe şi păcate, mai mici sau mai multe. Viaţa lor nu trebuie romanţată ca o poveste frumoasă, văzând în greşelile lor nişte virtuţi presupuse sau atribuite în mod greşit. Acum sfinţii sunt în slava lui Dumnezeu, dar în timpul petrecerii lor pământeşti au existat cel puţin momente în care chiar şi sfinţii au experimentat păcatul. Dar neputinţele sfinţilor, similare neputinţelor fiecărui alt om, trebuie să ridice şi să întărească pe creştinul aflat pe calea mântuirii. Fiind asemenea nouă şi purtând neputinţele noastre, dar învingându-le şi desăvârşindu-se, sfinţii pot ajuta şi celor care pun început mântuirii prin pocăinţă, prin renegarea păcatului şi evitarea răului în viaţa lor.
Vieţile sfinţilor sunt modele de trăire şi credinţă adevărată, în care fiecare creştin poate găsi reflectarea relaţiilor din viaţa de zi cu zi, atitudini sau trăiri care l-ar putea ajuta în viaţa duhovnicească. Cel care nu poate citi în fiecare zi vieţile sfinţilor din acea zi se poate folosi de sinaxar, care cuprinde vieţile sfinţilor pe scurt, sau de proloage, care, pe lângă informaţiile despre viaţa sfinţilor zilei, are şi mici pilde sau sfaturi duhovniceşti. Fiecare trebuie să îşi facă timp pentru ca să-şi amintească şi să cerceteze viaţa lui Hristos Care binevoieşte să sălăşluiască în oameni.
