Cred că nimeni nu mai are vreo urmă de îndoială cu privire la necesitatea unui catehumenat al adulţilor. O formă de re-iniţiere a credincioşilor adulţi este cu atât mai oportună, cu cât programul catehetic naţional "Hristos împărtăşit copiilor" se bucură de o receptare atât de bună în plan parohial. Gândit pe termen lung şi în perspectiva catehezei progresive, acest proiect are un rol cât se poate de benefic în strategia misionară a Bisericii Ortodoxe Române. Educaţia creştină are caracter permanent, variat şi complementar. Prin urmare, trebuie să se conştientizeze faptul că realizarea acestui proiect îi implică, indirect, şi pe părinţii acestor copii, preferabil în calitate de educatori. Dar cum, în (prea) multe cazuri, rolurile se inversează (fapt care totuşi ne bucură) devine evidentă nevoia unei catehizări a celor care au întrerupt în faze timpurii formarea creştină sau nu au avut parte de una. Nu trebuie să cădem în suficienţa de a crede că, dacă în statistici suntem declarativ majoritar ortodocşi, acest fapt are corespondenţă şi în gradul de implicare liturgică sau măcar intelectuală în universul vieţii creştine. De altfel, la o simplă cercetare a nivelului de cunoaştere a învăţăturii de credinţă sau a practicii morale, acest lucru ar ieşi uşor în evidenţă. De aceea, din experienţă putem da mărturie că mulţi creştini adulţi sunt doritori să aprofundeze noţiunile doctrinare, biblice, cultice sau de istorie creştină de care aud, parţial, în cadrul fatalmente limitat al predicii duminicale. În aceeaşi măsură, de ce să nu o recunoaştem, sunt şi credincioşi care se mulţumesc cu bruma de cunoştinţe pe care au primit-o, în timpuri imemoriale, de la bunici, de fapt câteva practici sau tradiţii populare care îi menţin în incapacitatea de a pătrunde sensurile adânci ale spiritualităţii creştine.
A nu se înţelege că responsabilitatea catehetică revine în exclusivitate preotului paroh. În orice comunitate parohială există şi credincioşi avansaţi în cele ale credinţei atât teoretice, cât şi practice, iar unii dintre ei fac parte din categoria intelectualilor ori au o oarecare pregătire pedagogică. Aportul lor în cateheza parohială nu trebuie, prin urmare, ignorat. Ei sunt chemaţi să se implice activ şi chiar să propună diverse forme de dialog catehetic parohial în cadrul cărora să contribuie substanţial, cel puţin în calitate de ajutoare ale preotului. E bine să se ştie că există (sau pot fi abordate) două forme de catehizare a adulţilor: "cateheza misionară" sau "evanghelizatoare", adresată celor care se reiniţiază (chiar dacă trăim într-o ţară de străveche tradiţie creştină, încep să apară tot mai mulţi români care ar avea nevoie de o astfel de formă catehetică) şi cateheza adulţilor pentru creşterea şi aprofundarea credinţei. Aceste modalităţi se pot concretiza în şedinţe săptămânale de dialog, în biserică sau într-o altă încăpere utilizabilă în acest scop. Bunăoară, mai ales în bisericile unde slujesc cel puţin doi preoţi, se pot organiza două grupuri de dialog, care să funcţioneze paralel şi chiar concomitent: cel deja existent destinat curriculei "Hristos împărtăşit copiilor" şi un altul, format din adulţii doritori, menit să dezbată subiecte mai complexe (desigur, şi acestea adaptate la auditoriu).
În felul acesta, dezideratul continuităţii sistematice a educaţiei creştine, dar şi cel al complementarităţii ei interne s-ar apropia de realizare, fapt care ar aduce, aşa cum bine se ştie, beneficii considerabile în planul fortificării pastorale de care avem atâta nevoie astăzi.
