Sfaturi practice în Biserică: Importanţa duhovnicului în viaţa creştinului

Ortodoxia este "calea cea strâmtă care duce la mântuire", însă este foarte important de ştiut că pe această cale creştinul nu poate să meargă singur. Cel care îl însoţeste şi îl îndrumă este preotul duhovnic. Mântuitorul Hristos a instituit această Taină, a duhovniciei, înainte de Patima Sa când a suflat peste ucenici zicându-le: "Luaţi Duh Sfânt, cărora veţi ierta păcatele le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute" (In. 20, 22-23). Iată, deci, importanţa pe care o are duhovnicul în viaţa creştinilor: el este cel ce mijloceşte pentru iertarea păcatelor celor încredinţaţi lui; tot el este cel care face cunoscută fiului duhovnicesc voia Lui Dumnezeu.

Dacă în viaţa trupească părinţii sunt cei care îi nasc pe fii, în viaţa duhovnicească fiii îşi aleg părinţii. Sfântul Ioan Scărarul ne învaţă că este foarte important să cercetăm mai mulţi duhovnici înainte de a ne încredinţa unuia "pentru ca nu cumva să încurcăm călătorul cu corăbierul sau bolnavul cu medicul". După ce însă ne încredinţăm unui îndrumător trebuie să ne supunem acestuia, ascultându-l fără cârteală şi trecând cu vederea eventualele lui lipsuri fireşti. Părintele Rafail Noica, "nepot duhovnicesc" al Sfântului Siluan şi fiu spiritual al părintelui Sofronie Saharov, sfătuieşte pe credincioşi să meargă la duhovnic ca la scaunul de judecată şi să primească cuvântul părintelui ca de la Hristos. De asemenea, părintele Noica evidenţiază şi imporţanta rugăciunii înainte de Taina Spovedaniei. Rugăciunea trebuie făcută atât de duhovnic, cât şi de "fiu", ambii cerând să primească voia lui Dumnezeu. Este important de subliniat faptul că, pentru preot, această lucrare presupune o mare responsabilitate harică. Vorbind despre acest lucru, avva Iosif isihastul, duhovnic cu viaţă aleasă, zicea: "Pentru fiecare suflet pe care îl ia în primire, duhovnicul se înfăşoară cu un lanţ greu împrejurul gâtului său şi are nevoie de multă rugăciune pentru a-şi uşura greutatea". Din partea ucenicului, adică a fiului duhovnicesc, se cere supunere faţă de "părintele" său. Această supunere este ceea ce numeşte Ortodoxia ascultare. Credinciosul se roagă pentru ca Dumnezeu să-l lumineze pe duhovnic aşa încât acesta să exprime voia Sa. Iată, deci, că rugăciunea trebuie să fie reciprocă în relaţia duhovnic-ucenic. Legătura dintre cei doi este veşnică şi întărită de virtutea dragostei. Sfinţii Părinţi ne învaţă că înaintea scaunului de judecată al Mântuitorului ne vom înfăţişa împreună cu duhovnicul. Cuviosul Paisie Aghioritul zice: "La spovedanie este judecat de Dumnezeu şi cel ce se spovedeşte şi duhovnicul, unul pentru cele pe care le spovedeşte, iar celălalt pentru cele pe care le hotărăşte".