Sfânta Liturghie este cerul pe pământ. Urcându-Se la cer, Mântuitorul Iisus Hristos nu părăseşte lumea, ci prezenţa Lui se face simţită în mod tainic, dar sensibil prin Sfânta Împărtăşanie. Dacă Dreptul Simeon Îl primeşte în braţe pe Mântuitorul Hristos ca un copil, fiecare creştin Îl primeşte şi se uneşte în mod deplin cu Hristos cel răstignit şi înviat prin Euharistie. Astfel, omul primeşte singura mâncare şi băutură ce transcende timpul şi spaţiul, singurele merinde care furnizează şi transformă omul pentru vieţuirea veşnică.
Scopul Sfintei Liturghii este împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului. De la pregătire şi până la finalul ei, întreaga Liturghie gravitează în jurul lui Iisus care Se naşte, creşte, învaţă, pătimeşte şi înviază, pentru ca să se împărtăşească credincioşilor spre "iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci". De aceea, fiecare credincios trebuie să se sârguiască şi să se pregătească pentru a primi Sfânta Împărtăşanie la fiecare Liturghie la care participă.
Această rânduială nu este una recentă, ea fiind stabilită de la începuturile creştinismului. Canoanele 8 şi 9 Apostolice, 2 Antiohia, 11 Sardica şi 80 Trulan sunt câteva din canoanele care prevăd caterisirea clericului şi excomunicarea mireanului ce refuză sau nu se împărtăşesc din Sfintele Taine la fiecare Sfântă Liturghie.
Însuşi textul Sfintei Liturghii conţine rugăciuni citite în taină de preot şi care se referă şi pregăteşte pe cleric şi credincios deopotrivă pentru momentul culminant al comuniunii. Îndemnurile "Luaţi, mâncaţi… Beţi dintru Acesta toţi…" nu trebuie spuse în van, desacralizând Liturghia şi transformând-o într-o scenetă. Sfântul Ioan Gură de Aur, slujitor al altarului şi autor al unei Liturghii, era mâhnit atunci când doar puţini creştini se împărtăşeau. El nu mai vedea rostul slujirii sale, afirmând că "în zadar se săvârşeşte Liturghia, dacă nu vă împărtăşiţi!". Sfântul Chiril al Alexandriei spune că atunci când ne îndepărtăm de Sfânta Împărtăşanie "ne facem vrăjmaşi ai lui Dumnezeu şi prieteni ai diavolului".
Liturghia este comuniune spre împărtăşire. Fără împărtăşirea din potirul comuniunii, credincioşii nu pot simţi unitatea pe care o conferă natura Bisericii de trup al lui Hristos. Ei nu pot deveni organe care funcţionează armonios în unitate. Prin Liturghie, creştinul poate evita individualismul şi sectarismul contemporan, simţind legătura reală ce se formează între organele trupului viu al Bisericii. De aceea, împărtăşirea trebuie să fie accesibilă fiecărui credincios care nu este împiedicat de păcate. Sinodul ţinut la Constantinopol în august 1819 hotărăşte ca "atât monahii, cât şi mirenii, fiecare după puterea lor, să se împărtăşească la fiecare Liturghie sau şi mai rar, dar nu după un număr fix de zile". Uneori, pe motive de evlavie, se recomandă diferite posturi sau canoane pentru primirea Sfintei Împărtăşanii, şi nu mai des de 40 de zile. Trebuie precizat faptul că aceste rânduieli nu sunt cunoscute de Sfinţii Părinţi, ei accentuând mereu că nu pentru o vrednicie anume se apropie creştinul de Trupul şi Sângele Domnului, pentru că în acest caz împărtăşirea nu ar avea loc niciodată; ci Însuşi Mântuitorul porunceşte şi cere apropierea şi împărtăşirea de El, rugăciunile de pregătire pentru Sfânta Împărtăşanie subliniind acest aspect în mod repetat.
Tradiţia Bisericii afirmă caracterul atât de răsplată, dar mai ales de medicament şi ajutor pe drumul vieţii duhovniceşti a Sfintei Împărtăşanii. De aceea, Sfântul Nicodim Aghioritul spune că "este cu neputinţă să ajungă cineva la desăvârşire fără deasa împărtăşire cu Sfintele Taine".
