Icoana „Acoperământul Maicii Domnului” este reprezentată în tehnica fresco, pe frontonul bisericii celei mari de la Mănăstirea Polovragi, având dimensiunea 2,80 m/ 2,80 m. Încadrându-se întocmai în cromatica întregului ansamblu pictural, icoana iese în evidență prin acuratețea stilului brâncovenesc. Desfășurată într-o armonie perfectă de formă și culoare, de praznicul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului de la Polovragi, icoana presupune o întreită interpretare iconografică: cromatică, simetrico-participativă și teologică.
Sfaturi practice în Biserică: Metanierul ajută mintea să se adune în rugăciune
Chiar dacă este folosit în special de monahi, metanierul poate fi un util "instrument" de rugăciune şi pentru mireni. Metanierul reprezintă o înşiruire de noduri, făcute de regulă din lână sau din bobiţe de lemn, folosit pentru a aduna mintea la rugăciune şi pentru a o feri de împrăştierea gândului. Metanierul se ţine în mâna stângă, între degetul mare şi cel arătător, cu mâna dreaptă închinându-ne, iar cu gura rostind Rugăciunea inimii sau Rugăciunea lui Iisus. Se obişnuieşte ca pentru fiecare bobiţă să se rostească această rugăciune ("Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul"), dar se pot rosti şi alte rugăciuni scurte, adresate Maicii Domnului sau sfinţilor.
Îl putem folosi la rugăciunile zilnice, dar şi ori de câte ori ne permite timpul. Trebuie să ne rugăm mereu, spre exemplu, atunci când călătorim cu un mijloc de transport în comun, când aşteptăm la rând sau când stăm seara în pat, înainte de a adormi. Părintele Teofil Părăian, vorbind despre metanier, spunea că "obiectul acesta este un suport material pentru o lucrare spirituală care nu se face de la sine, nu se realizează de la sine. Şi atunci omul se ajută şi cu ceva material, cu obiectul acesta pe care, avându-l în mână, îşi aduce aminte mai repede că trebuie să zică rugăciunea, iar neavându-l în mână, de multe ori se întrerupe din rugăciune, îşi uită de îndatorirea de a avea în toată vremea în minte, în inimă, în cuget şi în gură numele Domnului Iisus." Înainte de apariţia metanierului, părinţii se foloseau de boabe de cereale sau de pietricele pentru a se aduna în rugăciune şi pentru a nu se pierde cu mintea. Primul metanier din lână este considerat a fi cel împletit de către Sfântul Pahomie cel Mare, în secolul al IV-lea. El a confecţionat acest obiect din dragoste pentru fraţii şi călugării care nu ştiau să numere ori se încurcau în numărat la facerea metaniilor mari. Ulterior, din mediul monahal, folosirea lui s-a extins şi la creştinul din lume. Numărul biluţelor unui metanier nu este legat de efectul rugăciunii, dar poate fi de un real folos atunci când avem de îndeplinit un canon de la duhovnic. Esenţial este a ne ajuta spre adunarea minţii în cuvintele rostite, iar nu în a număra câte putem face, spre a cădea mai apoi în păcatul mândriei. De aceea, metanierul nu trebuie înţeles ca vreun fel de amuletă cu puteri magice, cu putere în sine, ci este un obiect de cult ortodox, care ajută pe om să se roage nu numai cu sufletul, ci şi cu trupul. În acelaşi timp, metanierul este un obiect al smereniei şi al pocăinţei. Chiar dacă este plăcut la vedere, el nu trebuie întrebuinţat ca obiect decorativ sau ca accesoriu vestimentar, ci trebuie folosit ca un mijloc ce antrenează simţirile sufleteşti şi trupeşti în dialogul cu Dumnezeu.