În creştinism, rolul acordat sufletului în învăţătura de credinţă şi în viaţa religioasă şi frumoasa doctrină eshatologică întemeiată pe învăţătura divină a Mântuitorului şi a Sfinţilor Apostoli au făcut ca grija pentru cei morţi să devină una dintre componentele de frunte ale pietăţii creştine şi să se exprime în forme din ce în ce mai bogate, mai variate şi mai pline de sensuri religioase superioare. Biserica Ortodoxă a stabilit o anumită râduială pentru pomenirea morţilor, numită Slujba Parastasului, care se săvârşeşte la 3, 9, 40 de zile, apoi la 3, 6, 9, 12 luni şi, bineînţeles, în fiecare an până la al şaptelea. Data săvârşirii acestora se calculează totdeauna de la moartea credinciosului. În principiu, este bine ca slujbele de pomenire a celor răposaţi să le săvârşim exact în ziua în care ele se împlinesc de la moartea celui pomenit. În situaţii speciale, atunci când eventuale probleme de familie ori sociale ne obligă să nu putem săvârşi pomenirea exact în ziua în care cade, este bine ca slujba respectivă să se facă înainte, şi nu după trecerea termenului.
O importanţă deosebită are Parastasul de 40 de zile, deoarece, în tradiţia ortodoxă, în această zi, sufletul se prezintă la judecata particulară. Dacă Parastasul nu se poate săvârşi chiar în a 40-a zi, este bine să fie făcut mai înainte, pentru ca sufletul să meargă înaintea lui Dumnezeu cu jertfa noastră de rugăciune şi de milostenie. Nu este o greşeală mare sau o păgubire pentru cei răposaţi nici dacă Parastasul se face după trecerea datei respective, căci importante sunt rugăciunea şi milostenia care se fac, şi mai puţin data. Mai grav este dacă nu ne rugăm deloc pentru ei, din nepăsare, neştiinţă sau necredinţă.
Referitor la darurile care se dau de pomană, se obişnuieşte ca la 40 de zile şi la un an să se dăruiască diferite lucruri, mai ales îmbrăcăminte şi încălţăminte, obiecte de uz casnic etc. Binecuvântarea acestor daruri, îndeosebi de haine, se face de către preot printr-o rugăciune specială aflată în Molitfelnic. Există obiceiul îndătinat să se împartă de fiecare dată farfurii cu mâncare, căni sau pahare şi linguri sau furculiţe: şase, douăsprezece, douăzeci şi patru. Rânduielile bisericeşti nu prevăd nimic în această privinţă şi fiecare poate da cât crede de cuviinţă, numărul acestora neavând nici o influenţă asupra stării sufleteşti a celui răposat.
Familia trebuie să aibă grijă ca răposatul să fie pomenit cât mai mult cu putinţă în cadrul Sfintei Liturghii. De aceea, după pomenirea de 40 de zile, este bine să se dea preotului un pomelnic pentru patruzeci de zile (numit sărindar), ori pentru un an, pe care acesta să-l citească la toate Sfintele Liturghii pe care le săvârşeşte în Sfânta Biserică.
Copleşiţi de grijile cotidiene, ignorăm deseori rugăciunea şi milostenia pentru cei răposaţi sau tindem să credem că sunt nişte formalităţi comemorative, însă acestea sunt foarte importante dacă avem în vedere că pot atrage mila lui Dumnezeu şi iertarea păcatelor celor adormiţi. Slujba Parastasului este o faptă a milei creştine deoarece răposatul, din momentul morţii, nu mai poate face nimic pentru el. Singura lui nădejde rămâne la cei pe care i-a lăsat pe pământ, care pot fi mijlocitorii lui către Dumnezeu.
