În mod firesc, omul a căutat să păstreze amintirea vie şi comuniunea cu Hristos şi cu Sfinţii Săi în mod permanent. Astfel că, pe lângă sărbătorile importante din decursul unui an sau prăznuirea unor sfinţi cu ţinere mai mare întreaga activitate a Mântuitorului Hristos, precum şi amintirea unor sfinţi, au fost rânduite ca ţinere zilnică, în cursul săptămânii obişnuite.
Această rânduială de cinstire zilnică şi săptămânală actualizează întreaga operă de mântuire a omului, alături de sfinţii care au avut un rol deosebit în viaţa omului. Deci, fiecare zi din săptămână aşază înaintea omului, chiar prin rugăciunea de fiecare zi, o nouă etapă de actualizare şi împrospătare a credinţei mântuitoare.
Astfel că ziua de duminică este considerată de Biserică sărbătoarea săptămânală în care prăznuim Învierea Mântuitorului Hristos ca zi a răscumpărării noastre din robia morţii şi a păcatului; Învierea fiind evenimentul care ţine şi determină orice alt lucru din viaţa omului şi întregul cosmos.
Ziua de luni este închinată îngerilor, căci ei slujesc lui Dumnezeu şi oamenilor. Lunea începe practic săptămâna de trebuinţe a omului; cu alte cuvinte, ziua de luni aminteşte de începutul creaţiei şi de îngerii care au fost creaţi înaintea omului.
Ziua de marţi a fost închinată de către Biserică celor dintâi sfinţi, şi anume profeţilor. Serbăm atât pe profeţii sau proorocii Vechiului Testament, cât şi pe cei ai Noului Testament, în frunte cu Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, Ioan.
Zilele de miercuri şi de vineri comemorează Patimile Mântuitorului, căci miercuri a fost vândut cu treizeci de arginţi Cel nepreţuit, iar vineri a fost răstignit. Aceste zile sunt închinate Sfintei Cruci, semnului celui de viaţă făcător şi mântuitor.
Ziua de joi a fost rânduită spre cinstirea Sfinţilor Apostoli şi a Sfinţilor Ierarhi, îndeosebi a Sfântului Nicolae. Sfinţii Apostoli sunt cinstiţi în această zi, pentru că în ziua de joi au primit porunca de a săvârşi Sfânta Liturghie, în cadrul Cinei celei de Taină săvârşite de Hristos. Apostoli sunt urmaşii direcţi ai Mântuitorului şi stâlpii Bisericii, iar Sfinţii Ierarhi sunt continuatorii lucrării sfinte a acestora.
Sâmbăta este ziua de comemorare a celor adormiţi; de aceea se fac pomeniri pentru cei morţi. Sâmbătă aminteşte despre sfârşitul creaţiei şi totodată despre faptul că Hristos a coborât în iad, de unde a eliberat pe cei din veac adormiţi. Sâmbăta este închinată şi Sfinţilor Mărturisitori şi Mucenici, ca cei care s-au jertfit pentru Hristos.
Iată, aşadar, expresia vie a credinţei concentrate pe scurt în zilele săptămânii, dar pe larg în viaţa credinciosului practicant.
