Sfaturi practice în Biserică: Pomelnicul, expresia solidarităţii umane spre mântuire

Menirea creştinului poate fi rezumată scurt: "Noi"! A fi creştin înseamnă a fi "tuturor toate", înseamnă a te face slujitor al aproapelui, înseamnă un "noi" omenesc izvorât din "Noi"-ul dumnezeiesc (Fc. 3, 22), căci "eu" lucrez şi pentru "ceilalţi", deoarece nu mă voi putea înălţa singur la bunătatea lui Dumnezeu, ci doar împreună cu ceilalţi şi în fond cu întreaga zidire. Astfel, eu sunt responsabil şi de mântuirea celorlalţi fraţi ai mei, nu numai de propria realizare, căci omul are vocaţia "asemănării" cu Dumnezeu, ori tocmai aceasta presupune noţiunea de "noi", Dumnezeu fiind Unul în fiinţă, dar întreit în Persoane.

Marele Apostol Pavel îi îndemna neîncetat pe creştini să se roage unii pentru alţii: "Faceţi în toată vremea, în Duhul, tot felul de rugăciuni şi de cereri, şi întru aceasta priveghind cu toată stăruinţa şi rugăciunea pentru toţi sfinţii (creştinii)" (Ef. 6, 18), având, astfel, conştiinţa că prin ceilalţi poate spori el însuşi în cele duhovniceşti: "Rugaţi-vă şi pentru mine, ca să mi se dea mie cuvânt" (Ef. 6, 19). Iar îndemnurile sale nu au rămas fără ecou peste veacuri. În acest sens stau mărturie ecteniile Bisericii: "Încă ne rugăm pentru toţi cei care...", precum şi multele rânduieli şi practici creştine existente până astăzi, cărora nu le lipseşte dimensiunea comunitară.

Una din practicile cultului nostru prin care se materializează fidel această învăţătură specific creştină este pomelnicul, expresie a solidarităţii dintre oameni spre mântuire, ca reflectare în imanenţă a iubirii transcendente din sânul Sfintei Treimi, iubire menită să definească şi relaţiile noastre cu semenii. Astfel, fiecare creştin este dator să aibă un pomelnic personal pentru rugăciunile sale particulare. În acesta el poate trece pe toţi cei dragi, rude sau apropiaţi, ba chiar şi pe cei mai puţin dragi, dar nu cu dorinţa de "a le muri capra", ci pentru a mijloci şi pentru ei mila şi ajutorul lui Dumnezeu, căci aceasta este dovada că în inima rugătoare nu se află nimic rău. Dar dacă acolo este vrăjmăşie, rugăciunile vor rămâne fără folos: "Să nu ai duşmănie faţă de vreun om, căci, avându-o pe aceasta, nu-ţi va fi primită rugăciunea. Împacă-te cu toţi ca să ai îndrăzneală la rugăciune" (Sfântul Isaia Pustnicul).

În cazul rugăciunii comunitare săvârşite în cadrul bisericii lucrurile stau puţin diferit. Aici creştinii aduc la altar pomelnicele, împreună cu diferitele daruri, pentru a fi citite de către preot în cadrul diferitelor slujbe. În general, ei aduc câte două pomelnice: unul pentru morţi (ca cei ce se află în Biserica triumfătoare) şi unul pentru vii (ca cei care alcătuiesc Biserica luptătoare), deoarece există convingerea că, în Sfânta Liturghie, veşnicia coboară în timp şi moartea, ca ceea ce îi separă pe cei vii de cei adormiţi întru Domnul, este înlăturată sau suspendată, cele două laturi putându-se uni pentru a forma o singură Biserică şi a coliturghisi lui Dumnezeu împreună cu preotul. Iar dacă nu toţi cei trecuţi în pomelnicele pentru morţi s-au învrednicit încă de răsplătirile lui Dumnezeu în viaţa de dincolo, raţionamentul pentru care sunt pomeniţi este credinţa ca la judecata universală să poată să se împărtăşească şi ei de mila lui Dumnezeu, căci hotărârea judecăţii particulare este provizorie.

De asemenea, pentru a nu crea disconfort celor ce se roagă în timpul Sfintei Liturghii, indicat este ca pomelnicele să fie aduse până la binecuvântarea de început, adică în timpul Utreniei în cazul parohiilor de enorie. Iar dacă totuşi sunt unii care au făcut un obicei din a veni "în ceasul al unsprezecelea", pot să aducă la altar pomelnicele lor, însă trebuie să ştie că ele pot fi pomenite atât timp cât Darurile stau la proscomidiar, adică până la Heruvic. Cele aduse după Heruvic se pomenesc la proscomidiar în timpul Axionului, dar fără a se mai scoate miride, iar cele primite după Axion, rămân să se pomenească duminica viitoare.

Pomelnicul defineşte constituţia comunitară a Bisericii. El este răspunsul creştinilor la glasul Apostolului: "Fraţilor, rugaţi-vă pentru noi" (I Tes. 5, 25, II Tes. 3, 1; Evr. 13, 18). Iar un "eu" fără un "tu" şi un "el" nu va putea moşteni viaţa veşnică. (Ciprian Apintiliesei)

@ Aşteptăm propunerile dumneavoastră la adresa redacţiei şi la george.aniculoaie@ziarullumina.ro