Există numeroase mărturii în favoarea postului. Nu doar că Mântuitorul a postit, că Apostolii şi urmaşii lor au postit, sau că majoritatea religiilor lumii au anumite forme de post prevăzute în cadrul lor, dar postul periodic reprezintă un factor benefic pentru sănătate, lucru demonstrat şi de studii ştiinţifice independente de vreo determinare religioasă.
Postul însă nu trebuie comparat cu moda contemporană pentru ţinerea a tot felul de diete. Alimentele care se mănâncă sau nu în post sunt sortate nu doar pe baza unor principii calorice sau nutritive, ci şi pentru semnificaţia lor spirituală. Spre deosebire de o simplă dietă, postul îşi prelungeşte foloasele în veşnicie. Rămânând la stadiul de regim alimentar bazat pe fructe şi legume, postul nu poate garanta decât cel mult o sănătate mai bună şi o viaţă îndelungată. Acompaniindu-se însă de o intensificare a vieţii duhovniceşti, postul devine vehicul de viaţă veşnică.
Biserica recomandă postul, însă modul în care el se face depinde foarte mult de fiecare persoană în parte. Cu ulei sau fără, cu vin sau nu, ajunare sau post negru, toate acestea şi altele asemenea ţin de puterea fiecăruia, de nevoile fiecăruia. Important însă este postul.
În lumina libertăţii aduse de Hristos, postul pare a-şi pierde sensul, astfel încât unii creştini nici nu ţin cont de acest aspect esenţial al vieţii creştine. Însă libertatea adusă prin Hristos nu înseamnă lipsa regulilor, căci Însuşi Hristos S-a supus multora, ci o înţelegere a lor şi o transformare spre mântuire. Creştinul nu trebuie să postească pentru că aşa îi cere Biserica, pentru sănătate sau pentru "a slăbi". Creştinul nu trebuie să postească doar pentru că postul este o premisă elementară în dezvoltarea duhovnicească.
Postul reprezintă renunţarea la ceea ce ai pentru a trăi din ceea ce nu ai. El reprezintă unul dintre cele mai simple mijloace prin care omul îşi manifestă libertatea sa ontologică. Dacă faci ceva pentru că trebuie, îţi lipseşte libertatea. Chiar şi prin faptul că mănânci, omul este dependent, nu se poate ridica la libertatea pe care i-o doreşte Dumnezeu, la libertatea pe care El o are. Însă prin post, omul nu renunţă la mâncare pentru a muri şi a nu mai fi. Ci creştinul se recunoaşte pe sine superior nevoilor sale de creatură, renunţă la o parte din mâncare pentru a-şi manifesta libertatea faţă de legile creaţii, dar în acelaşi timp continuă să mănânce pentru a-şi manifesta dorinţa de viaţă faţă de Cel de la care provine viaţa. Astfel, postul creştin se delimitează de îmbuibarea bulimică spre umflarea trupului cu viaţă efemeră sau de înfometarea anorexică ca lipsire de viaţă spre moarte.
Postul nu este pentru cel care trebuie, ci pentru cel care vrea, este pentru cel care doreşte să-şi depăşească condiţia sa, cel care nu vrea să fie supus naturii sale, ci el să devină stăpânul ei. Postul reprezintă recunoaşterea statutului de creatură şi limitare care însă e menită pentru desăvârşire şi îndumnezeire.
