Icoana „Acoperământul Maicii Domnului” este reprezentată în tehnica fresco, pe frontonul bisericii celei mari de la Mănăstirea Polovragi, având dimensiunea 2,80 m/ 2,80 m. Încadrându-se întocmai în cromatica întregului ansamblu pictural, icoana iese în evidență prin acuratețea stilului brâncovenesc. Desfășurată într-o armonie perfectă de formă și culoare, de praznicul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului de la Polovragi, icoana presupune o întreită interpretare iconografică: cromatică, simetrico-participativă și teologică.
Sfaturi practice în biserică: Punem bileţele la icoane?
Credincioşii îşi exprimă dorinţele către Dumnezeu prin mai multe mijloace, cum ar fi pomelnicele pentru cei vii şi pentru cei răposaţi, prin acatiste, prin intermediul rugăciunilor preoţilor Bisericii în comuniune cu ceilalţi credincioşi şi cu Biserica triumfătoare, cea din ceruri, care se alătură rugăciunii celor rămaşi pe pământ, pentru ca cererile şi mulţumirile lor să se ridice ca un "miros de bună mireasmă duhovnicească" înaintea Domnului. Toate acestea reprezintă un act de prezenţă personală a celui care le-a scris, prezenţă care este reiterată ori de câte ori acestea sunt citite. Ele sunt mărturia intenţiei alcătuitorului de a se apropia de Dumnezeu, de a fi, prin persoana preotului cititor, mai aproape de Împărăţia cerurilor, locul spre care toţi voim să călătorim, căci viaţa noastră reprezintă o călătorie pentru care cerem ajutor şi întărire de sus. Unii credincioşi cer însă acest ajutor într-un mod mai puţin obişnuit: prin bileţele puse la icoanele din biserică, îndeosebi la cele de pe catapeteasmă, considerându-se, probabil, că acestea au o putere mai mare.
Aceste bileţele conţin adesea cereri disperate; suferinţa din spatele lor este mare. Poate că cei care le pun acolo au credinţa că icoanele îi pot ajuta. Dar bileţelele de felul acesta pot da mărturie şi de altceva, care ţine mai mult de superstiţie decât de credinţă: se consideră că, prin prezenţa lor acolo, ele suplinesc rugăciunea personală. Nimic mai greşit. Pusă acolo, acea hârtie conţinând nume sau cereri şi rugăciuni nu mai poate fi numită nici pomelnic, nici acatist, ci rămâne un simplu bileţel; fără rugăciunea personală şi fără cea a preotului, ele nu prea au valoare, sunt ca nişte scrisori care nu ajung la destinatar. Au o valoare doar în momentul în care sunt scrise, când intenţia şi voinţa celui care le scrie se îndreaptă către Dumnezeu, dar apoi această valoare încetează, pentru că prezenţa permanentă a bileţelului lângă icoană nu înseamnă o rugăciune permenentă a celui care l-a alcătuit. Doar prin citirea de către preot acestea prind valoare, căci el se roagă pentru noi săvârşind Jertfa "Singurului Mijlocitor dintre Dumnezeu şi oameni", Mântuitorul Iisus Hristos.