Unul dintre momentele cele mai importante din viaţa noastră este cel în care primim un nume, dat fiind faptul că numele pe care îl primim oficial în certificatul de naştere şi care devine un nume creştin prin Taina Sfântului Botez ne va reprezenta între oameni şi înaintea lui Dumnezeu.
De regulă, alegerea numelui îi preocupă pe părinţi înainte de naşterea pruncului, deşi există anumite tradiţii care opresc de la chemarea pe nume a noului născut până la primirea Tainei Sfântului Botez. Uneori, tradiţiile preiau informal exigenţele canoanelor Bisericii noastre şi excedează cadrul liturgic al ei. Pe de altă parte, Sfânta Scriptură ne arată că numele stă în strânsă legătură cu momentul naşterii, şi nu numai atât, ci el descoperă voinţa genitorilor de a integra pe cel născut în planul voinţei lui Dumnezeu. Eva, spre exemplu, "zămislind, a născut pe Cain şi a zis: "Am dobândit om de la Dumnezeu"" (Fac. 4, 1, vezi şi Fac. 29, 32; 30, 6; 41, 51; I Regi 1, 20).
În tradiţia iudaică, punerea numelui avea loc la templu, în a opta zi după naştere, rânduială pe care şi Mântuitorul a împlinit-o primind numele Iisus, care înseamnă "Dumnezeu mântuieşte", tradiţie pe care a preluat-o şi Biserica Ortodoxă, astfel încât punerea numelui se săvârşeşte şi astăzi tot în ziua a opta după naştere, înainte de botezul pruncului.
Punerea numelui nou-născutului este, prin urmare, nu numai o convenţie parentală, ci are în principal un caracter sacru. Acest caracter sacru constă în faptul că numele persoanei umane cuprinde şi totodată revelează dimensiunea ontologică a persoanei. Numele nu doar identifică un individ într-o mulţime de indivizi, ci revelează adâncul persoanei, infinitele ei trăiri şi manifestări în raport cu Dumnezeu şi cu oamenii. De aceea, fiecare nume are o rezonanţă în conştiinţa noastră, potrivit acelor persoane pe care
le-am cunoscut cu acel nume. A pune un nume fictiv copiilor noştri, nume ale unor personaje cinematografice sau nume cu "impact de stradă" este un lucru tot atât de grav ca şi acela de a nu le recunoaşte calitatea de a fi persoane, de a fi "după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu" (cf. Fac. 1, 26). Numele persoanei umane trebuie să împrumute perspectiva manifestării unice şi creative a duhului în trup, altfel, omul este redus la ceea ce se vede. În acest sens se înscrie îndemnul Bisericii noastre de a pune copiilor la Botez nume ale Sfinţilor ortodocşi, pentru a le deschide perspectiva comuniunii cu sfinţii al căror nume poartă. Mai mult decât atât, alegerea numelui copilului arată cel mai bine proiecţia părinţilor, la nivel intenţional, asupra viitorului copiilor lor.
Aşadar, este firesc să lăsăm copiilor nu numai un nume, ci şi un "bun nume" şi aceasta nu se limitează şi nu încetează la momentul alegerii numelui, ci continuă cu educaţia şi aportul formativ al părinţilor. Nu suntem numai reprezentaţi onomastic de un nume între ceilalţi oameni, ci suntem şi chemaţi să facem vii aceste nume pe care le purtăm, după cuvintele Mântuitorului: "Nu vă bucuraţi de aceasta, că duhurile vi se pleacă, ci vă bucuraţi că numele voastre sunt scrise în ceruri" (Lc. 10, 20).
