Una dintre principalele îndatoriri ale creştinului este mărturisirea lui Hristos, în orice timp şi în orice loc cu putinţă, fie prin faptele sale, fie prin purtarea sa, fie prin cuvintele sale: "Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru El înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri." (Mt. 10, 32). Această mărturisire a credinţei în Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu care a biruit moartea şi ne-a dat ca moştenire nădejdea Învierii, se realizează, între multe altele, şi prin purtarea semnului Sfintei Cruci la gât, practică cu tradiţie în spiritualitatea creştină răsăriteană.
Cea mai importantă este atitudinea lăuntrică a credinciosului sau convingerea ce însufleţeşte acest gest creştinesc. Ignorarea acestui aspect esenţial poate duce la anumite devieri sau exagerări, care nu au nimic comun cu învăţătura sănătoasă a Bisericii.
Astfel, Sfânta Curce purtată la gât nu trebuie confundată cu amuleta sau cu talismanul şi nici nu-i putem conferi puteri magice, menite să ne protejeze de forţele malefice. Este necesară, în acest sens, o temeinică educaţie religioasă dobândită în sânul Bisericii, care să reîmprospăteze în conştiinţa generaţiilor actuale convingerile cele drepte-moştenite în tezaurul tradiţiei creştine. Sfânta Cruce, ca Ceea ce s-a învrednicit a purta pe Domnul Hristos, se împărtăşeşte de puterea harului dumnezeiesc şi este cunoscută ca arma cea mai puternică asupra diavolului, deoarece prin ea lucrează însăşi puterea lui Dumnezeu: "Doamne, armă asupra diavolului, Crucea Ta ai dat-o nouă; că se îngrozeşte şi se cutremură, nesuferind a căuta spre puterea ei" (tropar de la Sfântul Maslu), iar Sfânta Scriptură zice: "Cuvântul Crucii pentru cei ce pier este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu" (I Cor. 1, 18). De aceea, fiecare creştin îşi încheie rugăciunile de seară spunând: "Bucură-te, preacinstită şi de viaţă făcătoare Crucea Domnului, care alungi pe diavoli cu puterea Celui ce S-a răstignit pe tine, a Domnului nostru Iisus Hristos", şi sărută Sfânta Cruce de la gât spre a fi ocrotit şi apărat în timpul nopţii de toată ispita cea de la diavol.
Prin urmare, noi purtăm la gât Sfânta Cruce pentru a ne aşeza sub puterea şi ajutorul ei şi pentru a fi feriţi, astfel, în toate zilele vieţii noastre de răutatea diavolului, şi nu din raţiuni estetice sau din convingeri superstiţioase. De asemenea, printre neorânduielile existente se mai pot aminti: fie purtarea Crucii la vedere în mod ostentativ, deoarece este din aur şi are proporţii impresionante sau pentru a copleşi pe ceilalţi cu atitudinea noastră de "evlavie şi cuvioşie", atunci când mergem la biserică, fie ascunderea ei cât mai bine, deoarece nu trebuie văzută de cei din jur, pentru a nu stârni zâmbete compătimitoare, fie purtarea ei la cercei, inele sau brăţări, ca pe un simplu accesoriu, golit de orice încărcătură spirituală.
