În lumina recentelor cercetări ale psihologiei prenatale, într-un sens mai larg, acestea afirmă că, încă din stadiul intrauterin, copilul, odată cu procesul dezvoltării sale trupeşti, îşi conturează primele trăsături ale vieţii psihice (intelectuale şi afective). Viaţa prenatală este socotită cea mai intensă perioadă a creşterii noastre ca fiinţe vii. Totodată, în acelaşi domeniu, influenţa considerabilă a eredităţii nu mai este demult chestionată. Iată nişte aspecte care modifică radical clasica percepţie asupra posibilităţii vreunei acumulări sufleteşti a nou-născuţilor.
Prin urmare, consecinţele care decurg în planul responsabilităţii educative a părinţilor sunt evidente. Astfel, comportamentul sau, mai bine zis, modul de viaţă al mamei nu este indiferent în raport cu formarea prenatală a copilului. În deplin acord, psihologii, pedagogii şi duhovnicii recomandă mamelor un stil de viaţă ordonat, liniştit, ferit de excese (alimentare, fizice, emoţionale, nervoase etc.). Un mediu moral sănătos (la care şi tatăl contribuie în egală măsură!) nu poate avea decât un efect benefic asupra copilului, chiar din faza la care ne referim aici (mai exact, conform psihologilor, din ultimul trimestru al sarcinii).
Starea sufletească a mamei, gândurile şi sentimentele ei se transmit, ca impresii, copilului. Astfel, certurile violente, care produc zgomote mari şi dispoziţii emoţionale foarte agitate marchează evoluţia psihologică, spirituală şi chiar fizică a acestuia. În aceeaşi categorie, cu urme şi mai nocive, intră şi viciile precum consumul excesiv de băuturi alcoolice, drogurile, fumatul sau petrecerile nocturne. Într-una dintre scrierile sale, părintele Arsenie Boca avertizează asupra urmărilor devastatoare, adânci şi iremediabile pe care patimile le lasă în patrimoniul genetic uman.
În contrast pozitiv, o atmosferă familială evlavioasă, care îmbină cu înţelepciune şi naturaleţe rugăciunea, cumpătarea, postul, lecturile ziditoare, spovedania, împărtăşirea cu Sfintele Taine şi toate celelalte elemente ale spiritualităţii creştine, va fi cât se poate de binefăcătoare în formarea copilului, prin starea de spirit generală pe care o dă membrilor familiei. Pe tot parcursul sarcinii, mama este sfătuită să se spovedească şi să se cuminece cât mai des. Tatăl, de asemenea. Comuniunea celor doi sporeşte şi se consolidează, în aşteptarea rodului dragostei lor, prin Domnul Hristos euharistic. Nimic nu-i poate uni mai mult. Dacă sunt şi alţi copii în familia respectivă, şi ei trebuie îndrumaţi în acest sens. Se înţelege că, în acest context, duhovnicul are un rol deosebit de important. El va călăuzi familia respectivă către o viaţă duhovnicească echilibrată.
Iată, aşadar, că educaţia religioasă moral-creştină are caracter permanent, nu doar periodic, începând chiar dinaintea naşterii propriu-zise a copilului. (Pr. prof. drd. Marius Daniel Ciobotă)
