Sfinţirea apei se săvârşeşte prin pogorârea harului Dumnezeiesc ce se revarsă asupra acestei materii, şi dă putere harică spre folosul sufletesc şi trupesc al credincioşilor. Despre sfinţirea apei găsim numeroase mărturii încă din primele secole creştine la Sfinţii Ciprian, Ambrozie, Grigorie de Nissa, Vasile cel Mare; mărturii prin care se arată efectele minunate ale apei sfinţite atât pentru cel care se botează cu această apă prin Taina Botezului, cât şi pentru cel care gustă sau este stropit de către preot aşa cum se întâmplă în cazul sfinţirii apei de praznicul Epifaniei sau Botezului Domnului.
La acest praznic întâlnim rânduiala specială, unică din an, când se săvârşeşte Sfinţirea cea Mare a Apei - a nu se confunda cu Sfinţirea mică care se săvârşeşte fie în cadrul Sfeştaniei, fie la sărbătoarea Izvorul Tămăduirii.
Sfinţirea cea Mare a Apei legată concret de Botezul Domnului urmează rânduielii vechi din primele secole creştine, rânduială care a fost păstrată şi iniţiată în mod special de către patriarhul Sofronie al Ierusalimului († 638).
Datorită acestei Sfinţiri Mari a Apei se cuvine ca cei credincioşi să ajuneze ori să ţină post, adică să aibă pregătire cu totul deosebită pentru că această apă sfinţită numită şi Agheasmă Mare are multe feluri de lucrări pentru cei care o vor lua cu credinţă şi vor gusta din ea; aceste feluri de lucrări harice reies din rugăciunile cuprinse în cadrul sfinţirii apei: "Îi dă ei harul izbăvirii şi binecuvântarea Iordanului. Fă-o pe ea izvor de nestricăciune, dar de sfinţenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, demonilor pieire, îndepărtare puterilor celor potrivnice, plină de putere îngerească. Ca toţi cei care se vor stropi şi vor gusta dintr-însa, să o aibă spre curăţirea sufletelor şi a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfinţirea caselor şi spre tot folosul de trebuinţă".
Cu alte cuvinte, această apă sfinţită are putere deosebită prin faptul că stă în relaţie directă cu evenimentul mântuitor al Botezului Domnului în râul Iordan, moment în care Însuşi Hristos a sfinţit apele prin botezul Său; şi prin faptul că sfinţirea se face prin invocarea Sfântului Duh.
Ca să ne dăm seama asupra puterii sfinţitoare, să nu uităm că această apă sfinţită se foloseşte atunci când se sfinţesc biserica, Sfântul şi Marele Mir, antimisul, crucile, troiţele, clopotele, obiectele liturgice.
Din această apă sfinţită se gustă de la Botezul Domnului şi până la sfârşitul acestui praznic (13 ianuarie), pe nemâncate; nu înlocuieşte, ci este mai mică decât Sfânta Împărtăşanie; are putere mai mare decât anafura; în rest, doar cu binecuvântarea preotului poate fi întrebuinţată.
