Una din cele mai importante rugăciuni ale Postului Mare este "Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul". "Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânie şi al grăirii în deşert, nu mi-l da mie. Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, slugii Tale. Aşa, Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin."
Numită adesea "rugăciunea Postului", ea este însoţită de metanii şi se rosteşte până în miercurea Săptămânii Patimilor. Are o importanţă primordială în Triod, rezumând într-un mod admirabil caracteristicile duhovniceşti ale postului. Este împărţită în trei grupuri de cereri adresate lui Dumnezeu: primul grup negativ, al doilea pozitiv, iar cel de-al treilea păstrează caracterele celui precedent. Însă un lucru fundamental este descoperirea originii acestei rugăciuni sau locul în care îşi are rădăcina.
Prima parte a rugăciunii sau primele cuvinte rostite de Sfântul Efrem, partea pe care am numit-o negativă, are la origine un citat amplu din Înţelepciunea lui Isus Sirah (23, 1, 4 şi 6), în care spune: "Doamne, Părintele şi Stăpânul vieţii mele, nu mă lăsa să mă ducă gura mea cum va vrea ea şi nu îngădui să alunec din pricina ei!" "Doamne, Părintele şi Dumnezeul vieţii mele! Înălţarea ochilor nu-mi da, şi pofta întoarce-o de la mine". "Învăţătura gurii auziţi, fiilor; pe aceasta cine o va păzi nu va cădea prins." Acest citat amplu este aşadar seva din care Sfântul Efrem a alcătuit începutul rugăciunii Postului.
A doua parte a rugăciunii, cea pozitivă, reia mult din substanţa rugăciunii lui Isus Sirah, îi dă o nouă structură în care inserează foarte mulţi termeni specifici asceticii creştine. Aceşti termeni provin şi din operele unor Sfinţi Părinţi precum: Sfântul Ioan Scărarul care, în cunoscuta sa operă, Scara, reliefează demonii ce îl stăpânesc pe om, pe care îi preia şi Sfântul Efrem în rugăciunea sa. Sfântul Ioan aminteşte, pe de o parte, de demonul trupului, adică pofta, de demonii mâniei, ai nebuniei pântecelui, iar pe de altă parte, de demonii iubirii de arginţi, ai iubirii de stăpânire, ai vorbirii deşarte, dar şi de demonul judecăţii, care stă aproape de toate acestea. Deşi preia multe din pasajele Sfântului Ioan, autorul rugăciunii reface ordinea genetică a patimilor, dând o interpretare diferită lor. În primele două pasaje, el subliniază cele mai importante patimi care îl împiedică pe ascet să intre desăvârşit în arena Postului Mare. Primele două părţi au o structură simetrică, prin care se remarcă contrapunerea pozitivă cu cea negativă.
Partea finală, care încheie rugăciunea Sfântului Efrem, prin virtuţile pe care le evidenţiază, virtuţi ca "integritatea" sau "cuminţenia", are un singur scop, şi anume: acela de a-L preamări pe Dumnezeu, şi asta pentru că acesta este scopul pentru care a fost creat omul, după cum spune Sfântul Vasile cel Mare: "Pentru a fi un instrument în vederea slavei lui Dumnezeu".
În concluzie, rugăciunea Sfântului Efrem Sirul reprezintă o invocare concisă a vieţii duhovniceşti, foarte bine amplasată în perioada Triodului. Prezintă cererile în perechi de termeni opuşi, care sugerează că scopul comun al tuturor oamenilor este acela de a linişti corpul uman pentru ca harul dumnezeiesc să pătrundă în el şi să înflorească virtuţile spre slava lui Dumnezeu.
