Am reţinut o remarcă pe care un părinte profesor de teologie o făcea într-o discuţie purtată în urmă cu câţiva ani: "Trebuie luat aminte - spunea sfinţia sa - la felul cum slujim Sfânta Liturghie, cu ce vase. Dacă într-o comunitate creştină vasele cu care preotul slujeşte Sfânta Liturghie sunt de mică dimensiune, neavând nimic spectaculos, grandios în structura lor, ba, dimpotrivă, sunt coclite, neîngrijite, ba chiar ruginite, acest lucru demonstrează faptul că respectiva comunitate nu preţuieşte dumnezeiasca Împărtăşanie care este ţinută în aceste vase. Dacă, dimpotrivă, vasele sunt aurite sau dintr-un alt metal preţios, cu o formă frumoasă, aspectuoasă, dacă au dimensiuni mari, acest fapt arată că respectiva comunitate preţuieşte Sfânta Împărtăşanie, că îi cunoaşte valoarea, că se hrăneşte din ea, că izvorul vieţii duhovniceşti din acel loc ţâşneşte din adâncul potirului euharistic". Mi-am dat seama după îndelungi meditaţii şi observând situaţii concrete, similare celor prezentate mai sus, că lucrurile stau chiar aşa.
Prima grijă a credincioşilor şi a preotului paroh, atunci când începe lucrarea sa într-o parohie, este aceea de a vedea starea sfintelor vase cu care se slujeşte Dumnezeiasca Liturghie. Nu starea casei parohiale trebuie să ne intereseze în primul rând, nici chiar alte dotări necesare lăcaşului Bisericii, ci sfintele vase în care găseşte Hristos cu cale să Se odihnească şi de unde ni se împărtăşeşte în timpul Sfintei Liturghii. Aceasta trebuie să ne fie cea dintâi grijă pentru a face cu rost lucrarea noastră pastorală. Dacă înţelegem că Hristos împărtăşit preoţilor şi credincioşilor deopotrivă prin Sfânta Liturghie este centrul vieţii noastre duhovniceşti, atunci ne va păsa cu singuranţă de felul în care sunt pregătite vasele în care Hristos Se sălăşluieşte pentru a ni se împărtăşi la sfârşit spre bucurie veşnică.
Dacă foarte adesea ne preocupă condiţiile pe care le avem în Biserică atunci când se săvârşeşte o slujbă, începând de la lumina din sfântul lăcaş şi până la curăţenia din jurul nostru sau de multe chiar răcoarea sfântului lăcaş, atunci cu atât mai mult trebuie să nu fim nepăsători la vasele liturgice în care odihneşte Hristos. Pentru că, indirect, starea acestor vase şi atenţia noastră pentru păstrarea lor vădesc grija pentru a-L odihni pe Hristos, pe care ele Îl poartă.
De foarte multe ori credincioşii noştri sunt dispuşi să ofere Sfintei Biserici daruri menite, în accepţiunea lor, să înfrumuseţeze sfântul lăcaş şi care nu întotdeauna se potrivesc cu specificul unui astfel de loc sfânt. Printr-o povăţuire atentă a preotului slujitor la Sfântul Altar, buna intenţie a acestor credincioşi poate fi însă canalizată înspre găsirea unor sfinte vase frumoase. Credincioşii ar fi astfel foarte bucuroşi şi mulţumiţi că pot să împlinească dorinţa lor spre slava Mântuitorului Hristos pe care aceste sfinte vase Îl vor purta la fiecare Sfântă Liturghie.
Pentru a putea împlini însă acest scop sfânt, se cer înţelese două lucruri fundamentale. Întâi că Sfânta Liturghie este centrul cultului creştin, împărtăşindu-ni-L pe Hristos, miezul vieţii noastre duhovniceşti. În al doilea rând că Hristos nu poate odihni oriunde şi oricum, şi că, având în biserica parohiei noastre sfinte vase frumoase, din metale preţioase, Îl îmbrăcăm în acest chip pe Hristos, arătându-I dragostea şi preţuirea noastră.
Învăţăm astfel să preţuim Sfânta Liturghie şi Sfânta Împărtăşanie, deci pe Hristos care ni se dăruieşte în acest chip spre împărtăşire.
*
Pentru rubricile "Răspunsuri duhovniceşti" şi "Sfaturi practice în Biserică", aşteptăm întrebările dumneavoastră la adresa redacţiei din Bucureşti şi la george.aniculoaie@gmail.com
