Sâmbăta acestei săptămâni este cunoscută în calendar ca fiind "sâmbăta moşilor de iarnă" sau a pomenirii tuturor celor din veac adormiţi în dreapta credinţă. Această sâmbătă este aşezată înaintea Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi.
Rugăciunile pentru cei adormiţi în Biserica Ortodoxă sunt expresia dragostei pe care Mântuitorul Hristos ne îndeamnă s-o avem faţă de toţi oamenii, aşadar şi faţă de cei adormiţi: "Să vă iubiţi unul pe altul, precum şi Eu v-am iubit pe voi" (In. 13, 34). Creştinii ţin această legătură a dragostei dintre ei atât de strânsă, aşa încât dispare bariera dintre cele două lumi: cea pământească şi cea din ceruri. În virtutea acestei iubiri şi faţă de cei care s-au mutat de pe pământ, în lumea veşniciei, apar rugăciunile şi mijlocirile pentru cei adormiţi, ca "expresie fundamentală a Bisericii ca iubire" (A. Schmemann, Postul cel Mare). Pomenirea celor adormiţi apare deosebit de importantă mai ales în această perioadă de pregătire pentru Postul cel Mare, când orice creştin caută să se înalţe el însuşi către Dumnezeu.
Toate sâmbetele din cursul anului bisericesc sunt închinate pomenirii celor adormiţi, pentru că fiecare sâmbătă este o imagine vie a Sâmbetei cele Mari, dinaintea Duminicii Învierii, iar adormirea creştinilor este o icoană a şederii lui Hristos în mormânt, în aşteptarea învierii. Rugăciunile pentru cei adormiţi sunt aşadar cu putinţă şi cu rost în Biserică, în virtutea Învierii Mântuitorului Hristos, Care a biruit moartea prin moartea şi Învierea Sa (Makarios Simonopetritul, Triodul explicat). Un text din slujbele acestei sâmbete arată tocmai acest fapt: "Hristos a înviat, dezlegând din legături pe Adam cel întâi zidit şi sfărâmând tăria iadului. Îndrăzniţi dar, toţi morţii, că s-a omorât moartea, s-a prădat şi iadul împreună cu ea şi a luat împărăţia Hristos, Cel ce S-a răstignit şi a înviat. Acesta ne-a dăruit nouă nestricăciune trupului; Acesta ne va scula şi pe noi şi ne va dărui învierea, şi de slava aceea va învrednici cu veselie pe toţi câţi cu credinţă neabătută au crezut într-Însul cu căldură" (Triod, Sâmbăta Lăsatului sec de carne, Utrenia, Laudele stihira 4). Aşadar, pentru creştini, moartea devine somn şi un moment al trecerii sau al "mutării" la viaţa cea veşnică, cu Hristos, în Împărăţia Sa.
Sâmbăta dinaintea Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi este consacrată în mod deosebit pomenirii "tuturor părinţilor şi fraţilor creştini ortodocşi adormiţi de la începutul veacurilor". Pomenirea aceasta a fost aşezată înaintea acestei duminici, tocmai din pricina prăznuirii în ea a celei de-a Doua Veniri a lui Hristos, pentru a face Judecata sufletelor tuturor celor din veac adormiţi. Adunarea în rugăciunea Bisericii a tuturor celor din veac adormiţi devine astfel imaginea marii adunări de la sfârşitul veacurilor, a celor vii şi a celor adormiţi, înaintea Înfricoşătoarei Judecăţi pe care o face Mântuitorul Hristos (Makarios Simonopetritul, Triodul explicat).
Pomenirea aceasta a tuturor celor adormiţi din veac nu-i cuprinde însă decât pe cei care au adormit în dreapta credinţă, adică pe credincioşii ortodocşi, pentru că rugăciunile Bisericii presupun unitatea tuturor oamenilor în aceeaşi credinţă dreaptă, în Hristos Mântuitorul lumii.
Sâmbăta aceasta a pomenirii tuturor celor adormiţi se constituie aşadar într-un binevenit moment al cugetării la rostul vieţii noastre. Rugăciunea Bisericii pentru cei adormiţi este un fericit prilej pentru credincioşi de a se gândi la moarte şi la deşertăciunea vieţii acesteia pământeşti trecătoare. Gândul la moarte este de altfel un element trebuitor pentru a ne putea angaja în lupta Postului celui Mare, care va începe peste o săptămână.
