De cele mai multe ori ziua de naştere nu corespunde cu sărbătoarea onomasticii, astfel încât ele se sărbătoresc separat, dar după aceleaşi principii generale.
Ziua de naştere este prilej de bucurie, este sărbătorirea momentului în care omul vede lumina soarelui şi creşte spre slava Creatorului şi propria împlinire, dar şi a celor din jur. Această zi este prilej de meditaţie la locul ocupat în spaţiu şi mai ales în inimile şi vieţile celorlalţi. De aceea, cadourile dăruite în această zi reprezintă o oarecare reflectare a mulţumirii pentru existenţa care hrăneşte şi bucură persoana dăruitorului.
Onomastica este ziua în care se sărbătoreşte patronul spiritual al persoanei, cel care ajută şi întăreşte atât trupeşte, cât mai ales duhovniceşte. Unii, sărbătorindu-şi ziua de naştere, uită de onomastică sau o ignoră din diferite motive. Aceasta nu trebuie să se întâmple, ci trebuie să preţuim naşterea noastră pe această lume, păstrând o legătură strânsă cu lumea duhovnicească. Aproape fiecare împărtăşeşte cu un anumit sfânt numele său, dar chiar şi în cazurile în care există vreun creştin care are un nume ce nu pare să fi fost purtat de un sfânt înaintea lui, el îşi va sărbători onomastica în Duminica Tuturor Sfinţilor, a opta duminică după Sfintele Paşti, duminica petrecerii sfinţilor din viaţa viitoare. Atunci se sărbătoresc sfinţii ştiuţi şi neştiuţi, de la Apus şi de la Răsărit, toţi cei care se bucură împreună în slava lui Dumnezeu. O astfel de persoană, care nu are un anumit sfânt ocrotitor, va trebuie să fie şi mai sârguincioasă în planul desăvârşirii pentru a-şi face numele vrednic de a fi trecut în calendar.
Ziua persoanei, fie cea de naştere, fie cea onomastică, trebuie pregătită din timp. Creştinul trebuie în primul rând să se sârguiască şi să meargă la Biserică, să participe la Sfânta Liturghie şi să se împărtăşească la momentul potrivit. Orice zi trebuie începută cu Hristos, şi cu atât mai mult o astfel de zi în care recunoaştem că venim de la El şi ne dăruim Lui iarăşi: "Ale Tale dintru ale Tale!" În timpul săptămânii, când există de obicei responsabilitatea mergerii la lucru, creştinul poate merge la mănăstirile misionare din oraşe, la care Liturghia de dimineaţă se termină mult mai devreme. Astfel, viaţa duhovnicească va putea fi respectată prin rugăciune şi împărtăşire fără ca îndatoririle lumeşti să fie neglijate.
Bucuria hranei duhovniceşti va fi urmată în cursul zilei, în funcţie de posibilităţi, de agapa frăţească. Aceasta va respecta rânduielile Bisericii, respectiv perioadele şi zilele de post. Ea nu trebuie să fie prilej de dezmăţ sau păcat în general, ci trebuie să reflecte dragostea curată şi să o întărească. Cu toate acestea, diferite jocuri sau cântece pot fi necesare, dar cu dreaptă cumpătare.
Masa pe care o oferă sărbătoritul simbolizează ceea ce el face pentru ceilalţi în toate celelalte zile ale anului, faptul că el se face hrană prin faptele sale bune este lumină şi bucurie în viaţa celorlalţi. Jertfa pe care el o face trebuie să se reflecte asupra celorlalţi, chiar dacă ei nu conştientizează acest lucru, astfel încât atunci când el nu va mai fi, un gol va fi lăsat în viaţa lor.
