Praznicul Ortodoxiei a fost instaurat cu prilejul definitivei reaşezări a cultului sfintelor icoane la 11 martie 843, moment ce a coincis atunci cu prima duminică a Postului celui Mare. De atunci, această duminică a fost consacrată definitiv ca Duminică a Ortodoxiei. Ultimul temei al cinstirii icoanei îl reprezintă Întruparea lui Hristos. Noi Îl putem reprezenta pe Hristos în icoană tocmai pentru faptul că Acesta a luat trup şi S-a arătat lumii. Troparul Praznicului exprimă tocmai această cinstire de către credincioşi a icoanei lui Hristos, Cel ce S-a întrupat pentru mântuirea noastră: "Preacuratului Tău chip ne închinăm Bunule, cerând iertare greşelilor noastre, Hristoase Dumnezeule. Că de voie ai binevoit a Te sui cu trupul pe Cruce, ca să scapi din robia vrăjmaşului pe cei ce i-ai zidit. Pentru aceasta, cu mulţumire strigăm Ţie: toate le-ai umplut de bucurie, Mântuitorul nostru, Cel ce ai venit să mântuieşti lumea, slavă Ţie" (Triod). Icoana şi dreapta credinţă a Bisericii au fost de altfel prefigurate încă din Vechiul Testament, de Cortul Mărturiei: "Strălucit-a harul adevărului şi cele de demult s-au preînchipuit umbros, aşa cum s-au săvârşit arătat. Căci iată Biserica pe care o însemna mai înainte chipul cortului mărturiei şi care ţine credinţa dreaptă (ortodoxă - n.n.) se îmbracă ca şi cu podoabă mai presus de lume cu icoana după trup a lui Hristos, ca ţinând icoana Celui pe care-L cinstim, să nu rătăcim... Să se îmbrace cu ruşine cei care nu cred aşa! Că nouă ne este spre laudă chipul celui ce S-a întrupat..." (Triod).
Duminica Ortodoxiei evidenţiază biruinţa acesteia asupra ereziilor. Biruinţa aceasta devine Praznic, întrucât în vreme ce erezia divizează şi separă, credinţa ortodoxă adună în unitate şi sobornicitate membrii Trupului lui Hristos. Tocmai de aceea, biruinţa Ortodoxiei devine eliberare, înnoire "primăvară duhovnicească". În sensul acesta, Triodul îndeamnă la bucurie duhovnicească: "Pustie şi pământule, bucuraţi-vă, voi munţi picuraţi şi dealuri săltaţi, căci Hristos, Cuvântul a dat (...) sfintelor Biserici unitatea credinţei" (Triod).
Mărturisirea dreptei credinţe, pe care o prăznuim în această duminică, este o "sfinţire a limbii" (Sfântul Grigorie de Nazianz) şi deci curăţire a minţii raţionale (Sfântul Ioan Gură de Aur), în timp ce erezia decurge din mândria minţii nerăstignite şi netransfigurate. Părinţii leagă Ortodoxia de smerenie şi înfrânare, care adună fiinţa, înălţând-o spre Dumnezeu. Tocmai de aceea, putem spune că Duminica Ortodoxiei este aşezată strategic, pentru că nu ne-am putea angaja în viaţa duhovnicească rezumată la Postul Mare fără să fi fost încă de la începutul acesteia întăriţi în credinţa ortodoxă. (Makarios Simonopetritul, Triodul explicat).
Imnele slujbei din Triod sunt pentru noi imperative de a cinsti icoanele, ca expresii vii ale dreptei credinţe ortodoxe: "Cu sfintele icoane ce luminează acum, împodobindu-ne ca o mireasă, Biserica lui Hristos, şi pe toţi îi cheamă să prăznuiască duhovniceşte. Să ne adunăm dar cu un gând şi cu o credinţă, cu bucurie slăvind pe Domnul" (Triod).
Aşadar, Duminica Ortodoxiei este pentru noi prilej de manifestare şi mărturisire a dreptei credinţe.
