Sfaturi practice în Biserică: Termenul de „rob“ în cadrul spaţiului bisericesc

De foarte multe ori, în cadrul slujbelor religioase, preotul se roagă pentru diferite nevoi adresând, pentru orice persoană vie sau adormită, întrebuinţarea calităţii de rob, astfel: "Încă ne rugăm pentru mila, viaţa... iertarea păcatelor robilor lui Dumnezeu..."; "Încă ne rugăm pentru odihna sufletelor adormiţilor robilor lui Dumnezeu..."; "Se botează robul lui Dumnezeu...."; "Se cunună robul lui Dumnezeu (N) cu roaba lui Dumnezeu..." etc.

Există totuşi persoane puţin practicante în cele ale credinţei, care au reticenţă când aud o astfel de expresie ca "rob al lui Dumnezeu" în cadrul spaţiului liturgic.

În religia creştină, orice creştin botezat în numele Sfintei Treimi, atât în timpul vieţii pământeşti, cât şi după moarte, este rob al lui Dumnezeu. Fiind botezaţi în numele Sfintei Treimi, noi aparţinem pe deplin lui Dumnezeu; nu mai trăim pentru noi, ci trăim pentru Dumnezeu şi toate ale noastre îi aparţin Lui pentru că de la El vine "toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit...".

Cuvântul "rob" este pentru omul modern un termen dezapreciat pentru că societatea modernă profită din plin de termenii "liber" şi "libertate" pentru tot ceea ce presupune o acţiune.

Etimologic, termenul "rob" echivalează cu termenul sclav, dependent de cineva sau fără libertate. Lipsa libertăţii însă este de fapt viciul, păcatul; de aceea există expresia "sclav al viciului". La fel se poate spune despre o persoană că este sclav al muncii şi al trudei sale, chiar dacă cercetează şi îşi desfăşoară activitatea în domeniul artistic.

În vechime, "rob" era titlul nobleţei purtat doar de câţiva demnitari ai curţii imperiale. În Vechiul Testament, termenul "rob" are acelaşi sens având în vedere că patriarhii se numeau ei înşişi robi ai lui Dumnezeu. Apostolii şi chiar Maica Domnului se numesc ei înşişi robi ai lui Dumnezeu: "Şi a zis Maria: Iată roaba Domnului..." (Lc. 1, 38).

Ce înseamnă de fapt rob al lui Dumnezeu? Înseamnă recunoaşterea lui Dumnezeu ca Făcător al cerului şi al pământului, ca Stăpân şi Făcător al tuturor lucrurilor, Creator şi Purtător de grijă al oamenilor. Cine poate fi rob al lui Dumnezeu, decât cel care se află în relaţie cu Dumnezeu şi devine cetăţean al Împărăţiei Sale!

Deci, limbajul scripturistic, patristic, liturgic şi bisericesc cu privire la denumirea de "rob" al lui Dumnezeu presupune, în acelaşi timp, cea mai deplină libertate şi slujire a lui Dumnezeu. Hristos ne-a slobozit din robia păcatului şi a morţii şi am devenit prin aceasta liberi, dar "ca robi ai lui Dumnezeu" (I Petru 2, 16).