Triodul, perioada liturgică în care ne aflăm, este sub semnul distinctiv al creştinului, şi anume semnul smereniei. Smerenia este o virtute indispensabilă vieţii duhovniceşti, fiind antidotul cel mai puternic al mândriei, precum subliniază şi avva Evagrie Ponticul: "Aşa cum rădăcina tuturor relelor e mândria, tot aşa, pricina tuturor celor bune e smerenia". Întreaga perioadă a Triodului este pusă sub acest semn: pe de o parte, este evocată la începutul acestuia, în Duminica Vameşului şi a Fariseului, iar pe de altă parte, pe durata întregului post, care la rândul său începe cu un deosebit canon de smerenie, un buchet minunat, care ne îndeamnă la creştere în această virtute, numit: "Canonul Sfântului Andrei Criteanul". Conform Sfântului Ioan Scărarul, smerenia stă alături de căinţă şi străpungerea inimii pe care le compară cu unirea în distincţie a celor Trei Persoane ale Sfintei Treimi. Ea este, aşadar, temelia virtuţilor pe care trebuie să o cultivăm în perioada Postului Mare, ca mai apoi, în noaptea cea mare a Învierii Domnului, să primim cununa prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos.
Numită de Sfântul Ioan Gură de Aur: "Maică a tuturor virtuţilor", ea este fiică a gândului la moarte, căci fără de ea este cu neputinţă a ne mântui. Hristos Domnul desemnează smerenia ca temelie a zidirii omului lăuntric, pentru că înainte de toate avem nevoie de smerenie deoarece ea este cea care nimiceşte toate răutăţile vrăjmaşului. Putem observa asta prin simpla rostire a cuvântului "iartă-mă!", care poate înmuia multe inimi împietrite şi multe caractere uscate de mândrie. Săptămânile în care ne aflăm, cele pregătitoare Postului Mare, sunt puse, aşa cum am amintit, sub semnul smereniei, tocmai pentru a deschide fereastra către ea, aşa cum se observă din exemplul vameşului, căci numai cu o temelie durabilă creştinul poate duce ostenelile ascetice ale postului. Pe de altă parte trebuie să amintim de puterea smereniei, care este deosebit de eficace împotriva demonilor. Chiar dacă nu ar fi însoţită de fapte bune, ea ar fi de-ajuns să îl urce pe om la cer, fiindcă mândria l-a făcut pe Lucifer să cadă de aici. Aşa precum trufia goleşte tot binele din sufletul omului, puterea smereniei este atât de mare, încât surpă tot răul din el. Şi este atât de mare, încât şi Adam, dacă ar fi săvârşit smerenia căindu-se de păcatul său, nu ar fi fost scos din Rai.
Trebuie să reţinem că smerenia este prima virtute dezvoltată de Triod, fiindcă ea reprezintă condiţia primordială fără de care nu putem dobândi căinţa (metanoia) şi nici nu putem câştiga iertarea păcatelor. Importanţa smereniei stă chiar în puterea ei, căci ea poate deschide foarte uşor uşile Împărăţiei cerurilor. Perioada Triodului este aşadar una în care trebuie să cădem într-o prăpastie de smerenie pentru că numai ea asigură biruinţa asupra tuturor patipmilor şi ispitelor.
