Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Liturgica Tămâia

Tămâia

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Liturgica
Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei - 16 Dec, 2020

În cultul ortodox, când se fac cădirile, se foloseşte tămâie. Preotul, înainte să cădească, binecuvântează tămâia, rostind cuvintele: „Tămâie Îţi aducem Ţie, Hristoase Dumnezeul nostru, întru miros de bună mireasmă duhovnicească, pe care primind-o întru jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri, trimite-ne ­nouă harul Preasfântului Tău Duh”. De aici vedem de ce binecuvântează preotul tămâia, pentru că aceasta simbolizează rugăciunea noastră care se înalţă către Dumnezeu.

Folosirea tămâii o regăsim şi în Vechiul Testament, la Cortul Sfânt („Să faci de asemenea un jertfelnic de tămâiere din lemn de salcâm. Pe el, Aaron va arde tămâie mirositoare în fiecare dimineaţă, când pregăteşte candelele. Când va aprinde Aaron seara candelele, iar va arde miresme. Această tămâiere neîntreruptă se va face pururea îna­intea Domnului din neam în neam” - Ieşirea 30, 1, 7-8) şi în Templul din Ierusalim, după cuvântul psalmistului: „Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta; ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară”. În Templu, pe Altarul Tămâierii, se aduceau dimineaţa şi seara jertfe de tămâie (Maleahi 1, 11).

În Noul Testament, când magii vin cu daruri la Pruncul Iisus, ei aduc şi tămâie: „Şi intrând în casă, L-au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă” (Matei 2, 11). Sfântul Ioan Gură de Aur spune că darurile de tămâie şi smirnă aduse de magi sunt simboluri ale lui Dumnezeu.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, explicând semnificaţia darurilor magilor, spune că „tămâia preînchipuie lucrarea Lui (Hristos) de Mare Preot, de Arhiereu Veşnic, Care nu aduce jertfe de animale la Templu, ci Se aduce pe Sine Însuşi Jertfa lui Dumnezeu ca să arate iubirea Sa mai tare decât moartea, căci Cel răstignit va fi şi Cel înviat din morţi. Iubirea Lui faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni este mai tare decât moartea”.

În Scriptura Noului Testament, Sfântul Apostol Pavel, pornind de la tămâierile de la Templul din Ierusalim, spune: „Umblaţi întru iubire, precum şi Hristos ne-a iubit pe noi şi S-a dat pe Sine pentru noi prinos şi jertfă lui Dumnezeu, întru miros cu bună mireasmă” (Efeseni 5, 2), iar despre Apostoli spune: „Suntem lui Dumnezeu bună mireasmă a lui Hristos între cei ce se mântuiesc şi între cei ce pier” (2 Corinteni 2, 15).

Tămâia a fost folosită la slujbele bisericeşti încă de la începuturile creştinismului. Canonul 3 apostolic arată că la Altar se aduc untdelemn pentru candele şi tămâie. Despre folosirea tămâii în cultul ortodox găsim mărturii în rânduiala liturgică a Liturghiilor Sfântului Iacov, Sfântului Vasile cel Mare şi Sfântului Ioan Gură de Aur.

Citeşte mai multe despre:   tămâia